Amazon vrea să lanseze 3.200 de sateliţi care să extindă reţeaua de internet

12 07. 2019, 19:00

Surse oficiale dezvăluie că Amazon a terminat formalităţile legale pentru a primi aprobarea Comisiei Federale pentru Comunicaţii pentru a demara Proiectul Kuiper. Aceast proiect al gigantei corporaţii implică lansarea pe orbită a 3.236 de sateliţi care să extindă reţeaua de internet la nivel global, notează Futurism.

„Scopul este de a face internetul accesibil peste tot”, a declarat de curând Jeff Bezos.

Acest anunţ vine după reuşita SpaceX, condusă de Elon Musk, de a lansa primul lot al reţelei Starlink pe orbită. Aceeaşi comisie a aprobat SpaceX cererea de a extinderea a numărului de sateliţi pe care îi poate lansa, la 12.000 în luna noiembrie a anului trecut.

Informaţiile despre Proiectul Kuiper care sunt publice în acest moment arată că Amazon plănuieşte să îşi lanseze sateliţii la o distanţă cuprinsă între  590 şi 630 de kilometri deasupra suprafeţei planetei, ceea ce ar plasa sateliţii pe o orbită asemănătoare cu cei ai SpaceX.

Ambele companii, SpaceX şi Amazon, au dat asigurări că sateliţii lor nu vor contribui la problemele deşeurilor spaţiale şi că atunci când vor ieşi din uz sateliţii lor se vor dezintegra la intrarea în atmosferă.

Citeşte şi:

Elon Musk ridiculizează planul lui Jeff Bezos pentru colonizarea spaţială

SpaceX a pierdut contactul cu trei sateliţi din reţeaua Starlink

Lansare epocală pentru Elon Musk. A plasat pe orbita Terrei primii sateliţi de internet care ar urma să îi aducă venituri consistente – VIDEO

Amazon, cea mai valoroasă marcă globală