Un bărbat din Florida a reuşit să afle după 25 de ani din ce specie era rechinul care l-a atacat
Jeff Weakley a supravieţuit atacului, dar a pierdut foarte mult sânge. După ce s-a văzut scăpat cu viaţă, acesta a vrut să afle ce specie de rechin a fost la un pas să-l omoare. Un fragment din dinte care s-a desprins din piciorul surfer-ului, după atâta timp, a ieşit la suprafaţă şi astfel bărbatul a avut şansa de a-şi răspunde la întrebarea ce l-a măcinat timp de peste 20 de ani, potrivit Gândul!.
La început, americanul a vrut să-şi facă un pandantiv din el, dar după, a dat peste un articol care i-a arătat cum oamenii de ştiinţă ar putea extrage ADN-ul din dintele rechinului pentru a identifica specia. Foarte entuziasmat de acest lucru, a trimis dintele la un program de cercetare din Florida. În urma analizei, cercetătorii au fost sceptici în legătură cu specia rechinului, din cauză că acesta era foarte mic.
Jeff a găsit raspunsul la întrebare şi practică în continuare surfing-ul şi fără să-i fie frică de rechini.