Ungaria extinde controlul guvernamental asupra activităţii cercetătorilor
Parlamentul maghiar a adoptat o propunere legislativă prin care activitatea Academiei Maghiare de Ştiinţe va fi coordonată de către către un consiliu numit de către primul ministru, notează Reuters.
Iniţiatorul proiectului legislativ care a fost adoptat, Laszlo Palkovics, ministrul Inovaţiei şi Tehnologiei, a declarat că această reorganizare a vieţii academice şi ştiinţifice din Ungaria este necesară pentru a asigura competitiviatea şi folosirea eficentă a resurselor.
De la venirea la putere, în anul 2010, primul mistru Viktor Orban şi partidul său au fost ţinta scandalurilor şi a controverselor legate de implicarea politicului în diferite aspecte ale vieţii publice, printre care universităţile şi acum activităţile ştiinţifice.
Minstrul Palkovics se va afla de acum în fruntea unui consiliu cu 11 membrii care vor prelua atribuţiile academiei de alocare şi monitorizare a finanţării insititutelor de cercetare care până acum se aflau în subordinea Academiei. Ceea ce înseamnă că acest nou-înfiinţat consliu va avea autoritatea să desfiinţeze sau să înfiinţeze instuţii de cercetare ştiinţifică.
Această influenţă extinsă a guvernului Orban asupra vieţii universitare şi ştiinţifice este condamnată de către unele voci ale societăţii civile şi chiar de preşedintele Academiei, Lazlo Lovasz: „Unul dintre aspectele problematice ale acestei iniţiative este reprezentat de către influenţa excesivă a guvernului, în raport cu standardele europene”. De asemenea, el a anunţat că va ataca legea la Curtea Constituţională.
Citeşte şi: