Home » D:News » 4 români mor în fiecare oră din cauza AVC. România, cea mai mare mortalitate din Europa

4 români mor în fiecare oră din cauza AVC. România, cea mai mare mortalitate din Europa

Publicat: 03.07.2019
România are cea mai mare mortalitate cauzată de accident vascular cerebral (AVC) din Europa, susţine medicul Gheorghe Iana, precizând că 4 români mor în fiecare oră din cauza unui atac vascular cerebral. Costul pentru tratarea unui pacient cu sechele grave după AVC sunt între 5.000 şi 10.000 de euro.

“România are cea mai mare mortalitate prin AVC din Europa! 4 români mor în fiecare oră din cauza AVC”, a declarat profesorul universitar doctor Gheorghe Iana la conferinţa organizată de Societatea de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din Romania (SNRIR) pe tema managementului multidisciplinar al infarctului cerebral.

Doctorul a explicat că în ultimele 9 luni s-au reaşezat bazele programului naţional prin crearea programului de atestare complementară a medicilor radiologi intervenţionişti şi au fost certificaţi 25 de specialişti în neuroradiologie intervenţională astfel că până în anul 2020 vor există 4 centre de intervenţie capabile să funcţioneze 24 de ore din 24. Specialistul a mai spus că urmează să fie acreditate 3 centre de pregătire pentru radiologii intervenţionişti care vor asigura personalul medical necesar derulării în bune condiţii al AP AVC.

“Avem nevoie de finanţare! În România, accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă a două cauza de mortalitate – 21,64% şi dizabilitate – 11,34% cu un cost anual pentru statul român de aproximativ 657 milioane euro, dintre care 89% sunt costuri indirecte generate de susţinerea pacienţilor care după un AVC rămân cu sechele grave. Costul pentru tratarea unui pacient sunt între 5000 şi 10.000 de euro, costurile pentru susţinerea ulterioară a pacienţilor care rămân cu sechele sunt imense. Pentru susţinerea financiară a 1000 de pacienţi rămaşi cu sechele majore după un episod AVC pentru că nu au avut acces la tratamentul adecvat, statul va cheltui în următorii 10 ani aproximativ 100 milioane de euro, iar costurile cu tratarea acestor 1.000 de oameni ar reprezenta aproximativ 15 milioane de euro, a adăugat prof. univ. dr. Gheorghe Iana (foto mai jos).

Cheltuielile directe şi indirecte ajung, potrivit medicului, să reprezinte aproximativ 0,4% din PIB, cele mai noi statistici arătând că 20% dintre pacienţii cu AVC mor în primele 30 de zile, iar 30% dintre ei rămân imobilizaţi la pat.

„Incidenţa directă şi indirectă a AVC ajunge la aproximativ 300.000 de bolnavi şi aparţinători. Costurile pentru statul român afectează serios PIB-ul, ajungând pînă la 0,4% anual. Crearea infrastructurii în care pacientul să fie tratat şi recuperat corect ar putea genera în următorii ani o reducere a acestor cheltuieli până la 670 milioane de euro anual. Este evidentă necesitatea finanţării dezvoltării acestor centre multidisciplinare care vor fi o garanţie pentru creşterea ratei de supravieţuire şi recuperare pentru pacienţii afectaţi de AVC”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Centre care să asigure urgenţa pentru AVC

Societatea de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din Romania (SNRIR) propune că în Bucureşti să se creeze 5 centre care să asigure prin rotaţie garda permanentă pentru acoperirea urgenţelor, iar centrele de la Târgu Mureş, Suceava şi Timişoara să acopere momentan restul ţării. În următorii ani, vor fi necesare cel puţin încă 4 centre, distribuite în funcţie de distribuţia populaţiei la nivel naţional.

“Recunoaşterea acestei specialităţi a venit foarte târziu, deşi documentaţia a fost depusă cu mult timp în urmă. Cei 25 de medici pe care îi avem astăzi nu sunt mulţi, dar trebuie să ştim că anul trecut am pornit de la foarte puţin. Urmează să devină funcţionale aceste 4 centre de trombectomie mecanică, a început cel din Târgu Mureş, urmează Suceava, se va implementa softul RAPID, iar anul viitor vom up-grada programele naţionale existente şi vom introduce şi alte programe noi de sănătate”, a explicat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, felul în care îşi propune ministerul să dezvolte această specialitate şi cum urmează să fie implementată la nivel naţional.

“În condiţiile în care fereastra de intervenţie pentru pacientul cu AVC este de maxim 6 ore, necesitatea distribuirii corecte a centrelor de intervenţie la nivel naţional este foarte importantă”, a explicat profesorul doctor Tudor Jovin, preşedintele departamentului de neurologie a Universităţii Cooper din New Jersey.

“Dacă factorii decizionali respectă ce au promis, vom ajunge să intervenim în 1% dintre cazurile de pacienţi cu AVC, faţă de 10% rată de intervenţie în Europa în acest moment”, a adăugat profesorul universitar doctor Gheorghe Iana.

“Pînă în 2018, România nu a avut un registru naţional al persoanelor afectate de accidente vasculare cerebrale tratate endovascular, motiv din care statistică privind AVC, tipologiile intervenţiilor medicale şi evoluţia pacienţilor nu pot fi studiate”, a completat preşedintele SNRIR, prof. univ. dr. Gheorghe Iana.

“Pentru aproximativ 3 milioane de oameni, locuitorii a 8 judeţe, centrul de excelenţă de la Târgu Mureş va da posibilitatea de a beneficia, în mod direct, de o terapie de înaltă performanţă, de top şi, totodată, va oferi accesul la o echipă medicală pregatită pentru a gestiona situaţiile de urgenţă în cazul accidentului vascular cerebral (AVC) acut”, a explicat doctorul. Lucian Mărginean, medic primar, coordonator al Compartimentului Radiologie Intervenţională din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Centru modern de training pentru medici specializaţi

Anul viitor la Târgu Mureş se va deschide unul dintre cele mai moderne centre de training pentru medicii specializaţi în neuroradiologie intervenţională care va pregăti specialişti din România şi ţările din zona de est a Europei. Următorul centru de excelenţă se va deschide la Bucureşti, la SUUB.

În 2018, sistemul de sănătate din România dispunea doar de 5 specialişti care puteau interveni endovascular în cazuri de AVC după cele mai noi protocoale internaţionale, potrivit sursei citate. Pregătirea şi acreditarea după curricula internaţională a unui medic specialist durează cel puţin 6 luni.

“Pînă în 2020, acest parteneriat academic cu Medtronic, ESMINT şi Universităţile de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi Bucureşti va genera noi specialişti. Aceştia vor fi pregătiţi teoretic de către profesori de la universităţile din Hamburg şi Budapesta şi practic în Spitalul de Urgenţă din Târgu Mureş, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Universitar Elias”, a precizat Gheorghe Iana.

Marţi la Palatul Parlamentului, Societatea de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din România (SNRIR) a organizat o conferinţă pe tema managementului multidisciplinar al infarctului cerebral, subliniind impactul economic şi social al certificării doctorilor de radiologie intervenţională care ar putea duce la scăderea cu 10% a deceselor cauzate de AVC în următoarele 18 luni şi un impact negativ în costurile sociale în următorii 3 ani în condiţiile în care finanţarea pentru AVC va fi în conformitate cu numărul pacienţilor.  

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii