Brevetul de invenţie pentru CRISPR va fi reanalizat. Cine a inventat tehnologia revoluţionară de editare genetică?

27 06. 2019, 00:05

Oficiul pentru Patente şi Invenţii al Statelor Unite ale Americii a anunţat că va analiza dacă Universitatea Harvard sau Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT) pot să îşi revendice drepturile de propietate intelectuală asupra tehnologiei de editare genetică CRISPR, notează Reuters.

La mijlocul acestei decizii de află rivaliatea între cele două instituţii de educaţie superioară, dar nu trebuie neglijat potenţialul comercial de miliarde de dolari al tehnologiei CRISPR. Pentru a înţelege potenţialul economic al acestei tehnologii trebuie notat faptul că acţiunile la bursă ale Editas Medicine Inc, compania care a patentat CRISPR în SUA, au crescut cu aproape 5% în ultima săptămână.

La baza acestor probleme legale care au legătură cu drepturile asupra tehnologiei CRISPR se află Institutul Broad, un centru ştiinţific care s-a născut ca urmare a colaborării dintre oamenii de ştiinţă a trei instituţii de învăţământ de top din Statele Unite ale Americii: Harvard, MIT şi Universitatea California. În funcţie de rezultatele acestei reanalizări ale patentului pentru CRISPR, s-ar putea ajunge la anularea a alte 13 alte patente oferite Institutului Broad pentru aspecte corelate acestei tehnologii de editare genetică.

Problemele legate de drepturile asupra CRISPR sunt mai complexe în comparaţie cu rivalitatea dintre MIT şi Harvard. Astfel, în 2012, o echipă mixtă formată din Emmanuelle Charpentier de la Universitatea din Viena, Austria, şi Jennifer Douda de la Universitatea Berkeley, SUA, a aplicat pentru un patent pentru această tehnologie. Exemplul lor a fost urmat de către o echipă de la Institutul Broad, care a aplicat la rândul ei, optând pentru o versiunea accelerată a procesului birocratic, reuşind să obţină drepturile legale în 2014. De atunci, explorând diferite aspecte şi aplicaţii ale CRISPR, Institutul Broad a mai obţinut în 13 patente adiţionale.

Citeşte şi:

Editarea genetică a oamenilor poate deveni sigură cu ajutorul unei inovaţii în instrumentul CRISPR

O nouă generaţie de antibiotice cu ajutorul tehnicii revoluţionare de editare genetică CRISPR

Premieră în Occident: primul pacient tratat cu ajutorul instrumentului de editare genetică CRISPR

O inovaţie a deja revoluţionarului instrument de editare genetică CRISPR poate duce la vindecarea multor maladii