Cercetătorii au analizat datele a 43.733 de femei cu vârste cuprinse între 35 şi 74 de ani, în perioada iulie 2003- martie 2009. Participanţii la studiu au fost nevoiţi să răspundă la întrebări legate de sursele de lumină din camera în care dorm, iar răspunsurile lor au fost împărţite în patru categorii: fără lumină, lumină difuză, lumină din exteriorul camerei (iluminat public sau farurile maşinilor) şi lumina de veghe din dormitor sau cea a televizorului. De-a lungul studiului au fost înregistrate şi date precum înălţimea şi greutatea participanţilor.
Rezultatele studiului nu sunt deloc favorabile în cazul persoanelor care preferă să adoarmă cu televizorul aprins. 17% dintre participanţi erau predispuşi să ia 5 kilograme în plus, 13% erau predispuşi să crească indicele masei musculare cu 10%, 22% erau predispuşi să devină supraponderali, iar 33% erau predispuşi la obezitate.
În timp ce lumina din cameră nu cauzează în mod direct creşterea în greutate, expunerea excesivă la aceasta duce la un somn neliniştit şi limitează timpul în care somnul este adânc. Lipsa somnului afectează hormonii apetitului, ceea ce duce la mâncatul în exces, un metabolism lent şi la mai puţină activitate fizică.