Psihologul Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză este de părere că funcţia psihică este în strânsă legătură cu funcţia organică, ceea ce înseamnă că ne exprimăm emoţiile prin procese şi modificări fiziologice.
Furia accelerează bătăile inimii şi creşte tensiunea arterială, frica provoacă palpitaţii ale inimii, veselia ne provoacă râsul care pune în mişcare o sumă de muşchi etc. S-a demonstrat ştiinţific faptul că factorii psihologici au influenţă asupra funcţiilor organismului şi asupra tulburării acestor funcţii.
“O boală care implică atât mintea cât şi corpul este o tulburare psihosomatică. Boala psihosomatică este o reprezentare corporală a unor conflicte sau tulburări psihologice, care nu sunt exprimate la nivel mental/ psihologic. De exemplu, atunci când există o tristeţe sau o furie neexprimată verbal sau comportamental, ele se vor manifesta la nivelul corpului, respectiv se vor concretiza în durere sau boală. Exemple clasice de boli psihosomatice sunt migrenele, gastrita, ulcerul, colonul iritabil, astmul sau dermatita”, explică psihologul.