Huawei pregăteşte un parteneriat cu Rusia. Cu ce sistem de operare ar putea fi înlocuit Android
Huawei se pregăteşte de înlocuirea sistemului de operare Android cu HongMeng OS, însă compania nu pare să fi luat o decizie finală încă, relatează Go4it.ro
Se pare că în ultima perioadă, compania a început să testeze şi Aurora, un sistem de operare bazat pe platforma Sailfish OS, care la rândul ei a evoluat din sistemul de operare MeeGo, folosit pe Nokia N9. Aurora este o platformă rusească, iar negocierile pentru adoptarea acesteia au ajuns până la cele mai înalte persoane ale statelor.
Conform publicaţiei ruseşti The Bell, Guo Ping, chairman al Huawei, s-a întânit cu Konstantin Noskov, Ministrul Dezvoltării Digitale şi al Comunicării din Rusia. Aceştia au discutat despre posibilitatea de utilizare a platformei Aurora pe dispozitivele mobile de la Huawei. Aurora este dezvoltat pe baza Sailfish OS de către operatorul telecom Rostelecom şi de compania omului de afaceri Grigory Berezkin.
Alte surse spun că inclusiv Vladimir Putin şi Xi Jinping, preşedinţii Rusiei şi Chinei, au avut o discuţie pe baza acestei situaţii, în timp ce alte informaţii care vin pe căi neoficiale spun că deja China testează dispozitive cu sistemul de operare Aurora instalat. Alte informaţii despre situaţia Huawei sugerează că anumite modele de telefoane ar putea fi dezvoltate în Rusia, dar şi anumite componente precum cipuri.