Home » D:News » Un nou perimetru minier pentru minereuri rare, deschis în România

Un nou perimetru minier pentru minereuri rare, deschis în România

Un nou perimetru minier pentru minereuri rare, deschis în România
Publicat: 13.06.2019
În urma unui contract de servicii geologice şi servicii miniere încheiat între Radioactiv Mineral Măgurele, companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei, şi societatea care deţine licenţa de explorare aferentă perimetrului Jolotca, pentru minereuri rare şi disperse şi minereu polimetalic, potrivit Mediafax.

În acest moment se lucrează la eliberarea celorlalte 3 galerii, execuţia fiind îngreunată de condiţiile meteorologice.

“Prin reuşita celor de la Radioactiv Mineral Măgurele avem o premieră în istoria de după 1989: Reuşim să şi redeschidem o activitate minieră, nu doar să o închidem. România deţine resurse importante de metale rare, disperse, critice. Aceste substanţe sunt exact elementele care, prin absenţă, încetinesc economia mondială. Realizarea unor capacităţi de producţie pentru prepararea acestor substanţe crează României o poziţie deosebit de importantă în cadrul economiei europene şi chiar a celei mondiale. Compania a solicitat sprijin formal şi informal pentru intrarea în Alianţa Europeană a Bateriilor. Astfel, se pot dezvolta proiecte naţionale majore precum construirea unei fabrici de baterii în ţara noastră, investiţie majoră, de minimum 50 de milioane de euro, ce va reconfigura economia României, având un impact decisiv în dezvoltarea industriilor avansate, precum şi construirea, de către Radioactiv Mineral Măgurele, cu fonduri atrase, a unui laborator pentru resurse minerale autorizat internaţional, ce va deservi comercial toate proiectele regionale. Acest laborator poate să reprezinte centrul proiectelor miniere româneşti. Este o renaştere imporantă pentru o companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei, care poate să se afle în centrul exploatărilor miniere din ţară pentru resurse cu atractivitate economică majoră”, a declarat Niculae Bădălău, ministrul Economiei.

Redeschiderea galeriilor din perimetrul Jolotca este prima confirmare a politicii Ministerului Economiei de redeschidere a activităţii miniere, fiind primul obiectiv închis şi ecologizat care se redeschide după anul 1989. Totodată, această reuşită semnifică şi revenirea societăţii Radioactiv Mineral Măgurele SA în domeniul explorării miniere subterane, după o absenţă de 19 ani, fiind singura societate de acest profil deţinută de statul român. În ceea ce priveşte forţa de muncă, redeschiderea galeriilor permite recuperarea forţei de muncă reprofilată în ceea ce priveşte minerii şi inginerii mineri. Radioactiv Mineral Măgurele a utilizat forţa de muncă proprie care a participat la ultimele explorări miniere realizate în perimetrul uranifer Tulgheş-Grinţieş, încheiat în anul 2000.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele și decorațiunile?
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele ...
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026
Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”
Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”
Care au fost cele mai râvnite cartiere din România în anul 2025?
Care au fost cele mai râvnite cartiere din România în anul 2025?