Home » D:News » Finanţare pentru singurul caşcaval cu protecţie de indicaţie geografică din România

Finanţare pentru singurul caşcaval cu protecţie de indicaţie geografică din România

Finanţare pentru singurul caşcaval cu protecţie de indicaţie geografică din România
Publicat: 13.06.2019
Valoarea totală a celor 278 de proiecte contractate de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este de peste 190 de milioane de euro, investiţi în procesarea laptelui, a fructelor şi legumelor, precum şi a cărnii, informează agenţia.

Peste 270 de unităţi de procesare beneficiază de finanţare nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Una dintre investiţiile realizate prin intermediul submăsurii 4.2 („Sprijin pentru investiţii în prelucrarea/ comercializarea şi/ sau dezvoltarea de produse agricole”) este proiectul „Modernizare unitate procesare lapte” implementat de o societate comercială din judeţul Botoşani care a urmărit dezvoltarea şi modernizarea unor capacităţi de procesare şi comercializare a produselor agricole în comuna Vlăsineşti. Valoarea totală a proiectului este de 156.695 Euro, iar valoarea finanţării nerambursabile este de 61.648 Euro, potrivit Mediafax.

„Este o investiţie la care ne putem raporta când vorbim despre investiţii în mediul rural, în special prin faptul că laptele este colectat din 7 comune limitrofe, iar capacitatea de prelucrare este de 15.000 de litri pe zi. Afacerea a crescut în mai multe etape atât din punctul de vedere al capacităţii de producţie, cât şi al celei de depozitare. Este unul dintre beneficiarii noştri care mai are un proiect în derulare, realizat prin intermediul aceleaşi submăsuri 4.2, dar şi unul pe axa LEADER privind cooperare în vederea comercializării de produse lactate prin intermediul unui lanţ scurt de aprovizionare” a menţionat Adrian CHESNOIU, directorul general al AFIR.

În fabrica botoşăneană produsele, respectiv: caşcaval, ruladă cu şuncă presată, cu piper sau boia, smântână şi unt, sunt realizate după procedee tradiţionale, în coş de nuiele, pe mese cu blat de stejar şi rafturi din lemn de brad.

Un produs deosebit realizat în cadrul unităţii este caşcavalul de Săveni, acesta fiind ambalat atât în ceară, cât şi în pungă termocontractivă. „În procesul de fabricaţie a Caşcavalului de Săveni se foloseşte laptele de vacă crud. Lipsa tratamentului termic permite acţiunea florei microbiene locale asupra laptelui. De asemenea, toate operaţiunile de realizare a caşcavalului sunt efectuate manual. Practic, este vorba despre singurul caşcaval care este produs în Romania şi care a obţinut până acum atestarea de indicaţie geografică protejată din partea Ministerului Agriculturii. Afacerea a fost dezvoltată cu ajutorul fondurilor europene obţinute prin intermediul AFIR. Am depus un proiect pe fonduri europene în anul 2013 prin GAL Valea Başeului de Sus, apoi am terminat investiţia, după care am început activitatea. În următorii ani am găsit oportunitatea să facem un caiet de sarcini pentru produsul „Caşcaval de Săveni”, care face parte din Asociaţia Producătorilor de Caşcaval de Săveni. Am depus documentaţia la Ministerul Agriculturii pentru a obţine. Produsul a fost evaluat, a fost conform, şi acum este singurul caşcaval din Romania care are protecţie naţională.” a explicat Constantin Aniculăesă, reprezentantul legal al beneficiarului PNDR.

Produsele realizate sunt comercializate pe piaţa internă prin marile lanţuri de magazine, iar în unitatea de procesare lucrează 12 oameni din mediul rural.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?