Bosch nu renunţă pentru moment la motoarele diesel, în ciuda demersurilor privind reducerea poluării
Bosch a anunţat intensificarea eforturilor de a reduce emisiile de CO2, la nivel global, având drept obiectiv pentru anul 2020 o amprentă netă de carbon nulă, urmărind totodată reducerea la zero a nivelului de poluare a aerului din trafic. Proiectul companiei de a reduce aproape de zero concentraţia de poluanţi atmosferici este construit pe trei piloni: Bosch dezvoltă tehnologii pentru grupul motopropulsor cu poluare scăzută, lucrează împreună cu autorităţile municipale la proiecte pentru menţinerea unui flux constant în trafic şi implementează un sistem de gestionare a mobilităţii companiei în propriile locaţii, potrivit Mediafax.
Citeşte şi Gaura neagră supermasivă din galaxia noastră ar putea transmite emisii radio către Pământ
Cu toate acestea, compania nu va renunţa la utilizarea motoarelor diesel.
„Sistemul de propulsie bazat pe motoare diesel se regăseşte la maşini mici, la cele de 3,5 tone, respectiv maşinile de marfă, se regăseşte la camioane, la vapoare, la vase, la locomotive. Practic, când zic de diesel, vorbesc de diesel în ansamblul lui. Nu e vorba de a produce motoare sau componente pentru motoare diesel pentru anumite ţări sau regiuni, că cererea e mai mare sau mai mică, e altă situaţie, dar în momentul în care se produc motoarele şi componentele pentru motoarele diesel, ele se produc pentru sectorul de fabricaţie maşini, utilaje şi aşa mai departe”, a explicat acesta.
Transportul urban reprezintă una dintre principalele cauze pentru care în multe zone urbane sunt încălcate limitele privind poluarea aerului, motiv pentru care, de-a lungul ultimelor decenii, Comisia Europeană a condus eforturile depuse de UE pentru reducerea progresivă a emisiilor de poluanţi pentru calitatea aerului provenind de la vehiculele rutiere prin îmbunătăţirea calităţii combustibililor şi prin stabilirea de valori limită de emisie din ce în ce mai stricte pentru vehiculele noi.
În special, în privinţa emisiilor de NOx, valorile limită ale emisiilor au fost înăsprite pentru autoturismele cu motoare diesel, care poluează cel mai mult.
„Când vorbim despre utilaje, amintiţi-vă că există acest sector numit off-highway, care înseamnă tractoare, maşini agricole, maşini de construcţii şi aşa mai departe. Acestea nu pot fi electrificate, este imposibil să opreşti un camion la 300 de km că să îl alimentezi sau să aştepţi să se reîncarce bateriile, nici măcar un camion a cărui încărcătură să fie baterii nu este posibil. Momentan. Deci orizontul de timp nu îl pot defini, faptul că motorul diesel are în noua constelaţie şi cu noua tehnologie un viitor, da. Cât de lung va fi şi cât de mult vom asista la dezvoltarea lui, vom vedea”, a conchis Mihai Boldijar.