Supraponderalitate: sănătate sau boală? De ce unii se mândresc cu formele lor, ignorând studiile recente

21 05. 2019, 12:00

Mai multe studii legate de supraponderalitate au fost publicate recent, iar rezultatele lor sunt îngrijorătoare. Potrivit unuia dintre ele, obezitatea creşte riscul de a face diabet de tip 2 şi de a suferi un infarct cu până la 70%. Un altul sugerează faptul că obezitatea infantilă ar putea fi redusă dacă părinţii ar urma cursuri în care ar fi îndrumaţi cum să refuze poftele nesănătoase ale micuţilor şi cum să îi educe să urmeze un stil de viaţă sănătos, potrivit Gândul.

Însă, în ciuda tuturor studiilor şi dovezilor, există persoane care susţin mişcarea menţionată mai sus, invocând faptul că dietele nu sunt sănătoase şi că trebuie să fii mândru de greutatea ta în exces.

Potrivit publicaţiei The Telegraph, pe reţelele de socializare mulţi s-au arătat îngrijoraţi de surplusul de greutate şi efectele pe care le are asupra corpului, însă alţii consider că nu există niciun risc.

Se pare că această comunitate care luptă împotriva dietelor şi a fobiei împotriva celor cu greutate în plus, vor să reducă postările despre fitness şi stil de viaţă sănătos, diete şi pierderea în greutate, prin crearea acestui hashtag #fatspo. Printre motivele invocate de ei este faptul că mai puţin de 1 femeie din 100, şi 1 bărbat din 200, care suferă de obezitate, ajung la o greutate normală, potrivit unui studiu desfăşurat pe parcursul a nouă ani.