O gaură neagră care se învârte aruncă nori de plasmă în spaţiu, cu o viteză mare

 

James Miller-Jones, profesor asociat la Universitatea Curtin din Australia şi autor principal al studiului citat, spune despre găurile negre că sunt unele dintre cele mai extreme obiecte din Univers. De asemenenea, el adaugă: „asemenea multor alte găuri negre, (V404 Cygnus- gaura neagră n.r) se hrăneşte din steaua apropiată, atrăgând gaz dinspre aceasta, formând un disc care înconjoară gaura, atras de gravitaţia planetei”. 

 

„Ce individualizează V404 Cygnus este faptul că discul de materie care înconjoară gaura neagră nu este aliniat cu aceasta. Din această cauză, pare că partea interioară a discului se clatină şi elimină jeturi de plasmă în funcţie de modul în care este orientată” , explică James Miller-Jones

 

V404 Cygnus a fost identificată drept gaură neagră începând cu 1989, atunci când a fost observat pentru prima dată degajarea unor mari cantităţi de plasmă în spaţiu. De asemenea, în 2015 a fost observat un eveniment asemănător, care s-a întins pe două săptămâni. „Atunci când a avut loc explozia de plasmă, toată lumea a folosit orice telescop a avut la îndemână”, a declarat profesorul Miller-Jones.

 

Datorită faptului că, în timpul exploziei de plasmă din 2015, o mulţime de observatoare astronomice au studiat fenomenul a condus spre obţinerea unei mari cantităţi de informaţii. Folosind aceste informaţii, echipa condusă de Miller-Jones a studiat gaura neagră şi a descoperit că se află în faţa unei situaţii atipice. Dacă, de obicei, găurile negre elimină materie pe la poli, V404 Cygnus elimina materie din diferite puncte, la diferite intervale.

 

Direcţiile în care 404Cygnus elimina materia variau de câteva ori pe oră, cauza acestui fenomen fiind legată de mişcarea discului de acreţie- discul rotitor de materie din jurul unei găuri negre. Acesta atrăgând jeturile de plasmă în jurul acestuia. 

 

Echipa de cercetători a folosit observaţiile de la telescopul Very Long Baseline Array (VLBA), un sistem compus din 10 receptoare radio localizate de-a lungul Statelor Unite ale Americii. 

 

Alex Tetarenko, co-autor al studiului şi fost doctorand al Universităţii din Alberta şi angajat al East Asian Observatory din Hawaii, a declarat că schimbarea poziţiei prin care sunt eliminate jeturile de plasmă a obligat echipa din care făcea parte să vină cu o nouă abordare asupra observaţiei cu radiotelescopul. „În mod uzual, radiotelescoapele produc o imagine după mai multe ore de observaţie”, dar, în acest caz, cercetătorii au produs 103 imagini individuale, fiecare având 70 de secunde şi le-au combinat într-un film.

 

Studiul lui James Miller-Jones, Alex Tetarenko şi echipa acestora a fost publicat într-un număr recent al jurnalului ştiinţific Nature.