Despre dragoste se pot scrie multe şi toate diferite. Dragostea, iubirea, forţa vieţii, libidoul etc. are semnificaţii şi definiţii diferite pentru fiecare om. Fiecare persoană, în funcţie de modul şi nivelul de dezvoltare are o definiţie mai mult sau mai puţin matură a dragostei. Mai mult decât atât, chiar dacă îi dăm o definiţie în speranţa că o putem numi şi astfel într-o anumită măsură controla, se pare că, mai degrabă, ea ne conduce pe noi prin bătaia de inimă în plus şi varietatea de senzaţii care ne străbat corpul şi mintea.
Se poate să împărţim dragostea şi să o categorisim? Interesant este faptul că dragostea poate fi privită în multe moduri, de la capacitatea de sacrificiu, la modul în care ea ne poate orbi şi până la energia creativă, roditoare, pe care ea ne-o conferă. Mai mult decât atât, ea este artă. Orice persoană îndrăgostită va confirma faptul că dragostea este ca un dans, ca un cântec, ca o poezie şi toate acestea sunt dragoste. Nu putem spune că aceasta nu presupune şi durere, sacrificiu sau pierdere, dar nu putem pierde ceea ce nu am avut niciodată, nu? Atunci, pe această cale, propun să vorbim despre tipurile de dragoste pe care ni le prezintă psihanaliza, în funcţie de dezvoltarea pe care o are o persoană.
Ne situăm în faţa unui zid. Stă şi, privindu-ne, ne spune: „dincolo este iubirea. Bine ar fi să poţi să treci de mine, să mă depăşeşti şi să mă laşi în urmă”. Împreună, alături de persoana iubită îl depăşim şi observăm că dincolo de zid este o grădină care nu se mai termină. Iubirea este fără limite.
-
Curiozitatea cu care am început ne face să începem să vorbim despre dragostea ce vine la pachet cu dependenţa. „Te am”, ne spune aceasta formă foarte timpurie de dragoste. „Hrăneşte copilul din mine” se referă la faptul că între cei doi îndrăgostiţi există o formă de dependenţă, ca în relaţia mamă – copil, iar în timp ce un partener este mama, cea care oferă hrană, înţelegere, iubire necondiţionată, cealaltă parte primeşte şi se simte îndreptăţit să primească.
-
Sufletul ne împinge să vorbim în continuare despre iubirea combinată cu agresivitate. Îţi place să iubeşti, dar nu poţi să nu răneşti pe tot acest parcurs. „Spune ce vrei, dar iubirea ta mă sufocă”, spuse partenera unui bărbat gelos. Că agresivitatea poate fi manifestată direct, conştient, sau indirect, printr-o agresivitate secundară, pasivă, iubirea se combină şi se confundă cu ura. Vrea să se manifeste şi iubirea, dar nu poate fi lăsată neconsumată nici ura, aşa că persoana în cauză iubeşte ceea ce urăşte şi urăşte ceea ce iubeşte.
-
Esenţa este iubirea, dar, totuşi, ce presupune în primul rând aceasta? Din punctul de vedere al persoanei care iubeşte, prin iubire se înţelege în primul rând a vedea că partenerul este o persoană şi nu un obiect. „Interior” este cuvântul care face diferenţa, astfel că o persoană simte, are emoţii, are o viaţă, în timp ce un obiect este folosit doar pentru a servi unui scop al celui care îl deţine. Este clar că aici vorbim despre cum un narcisic îşi trăieşte dragostea faţă de partenerul său. Iubirea există doar pentru sine, iar partenerul are valoarea unui obiect care îi serveşte unui scop: de a fi admirat, de a fi lăudat pentru realizări, de a fi batjocorit pentru că doar astfel îşi poate demonstra narcisicul superioritatea etc.
-
Bucuria de a iubi poate apăra în unele maniere greu de înţeles pentru persoanele care nu au întâlnit în viaţa reală o persoană masochistă. Vrea să fie bătută. Să primească o palmă peste faţă este de fapt o plăcere mai mare decât aceea a unui sărut. Te păcăleşte jucând rolul victime când de fapt jocul ei este cel al controlului şi te aduce într-o stare în care îţi vine să o baţi. Vreau să spun prin acest lucru faptul că există un tip de iubire pe care persoanele masochiste o trăiesc şi ea se bazează pe a îl controla pe celălalt astfel încât totul se învârte în jurul unei agresiuni, a unei vinovăţii, dar şi a unei plăceri foarte mari.
-
Universul controlului este unul vast, iar persoanele care îşi exprimă iubirea astfel sunt cele simt că nu sunt iubite înapoi dacă partenerul nu ascultă de ordinele lor. Ne cer să fim ascultători şi să nu punem la îndoială autoritatea mai mult sau mai puţin imaginată cu care ele sunt investite. „Vrea să îmi fure toată libertatea” spune un adult de 25 de ani sătul de faptul că mama îi spune cu cine poate să iasă la întâlnire şi cu cine nu. Împreună cu controlul vine şi o mare teamă de a pierde persoana, iar controlul exact în această zonă se dezvoltă: controlez cu agresivitatea ceea ce îmi este teamă să pierd, şi pentru că fac acest lucru, automat pierd.
-
Inteligenţa nu este totul în viaţă şi cu atât mai mult când vine vorba de dragostea. Ştie oare ea ce este aceea dragoste sau trăieşte doar cu raţiune? Deja ne apropiem de finalul liste de tipuri de dragoste, la acest punct dorind doar să aduc aminte de iubirea combinată cu teamă, îmi este teamă să iubesc, de aceea nu mă apropii, stau la distanţă, iar dacă treburile devin serioase, mai bine mă retrag.
-
Edenul pe care îl presupune iubirea poate fi uneori întrerupt de către concurenţă. Ne putem imagina un cuplu în care iubirea constă în însăşi lupta de-a „cine e mai tare” şi de-a „cine câştigă mai mult”. „Aşteaptă să vezi ce am reuşit eu la serviciu” îi spune bărbatul femeii, după ce aceasta s-a lăudat cu realizările ei.
-
Teama de maturitate este un factor foarte important în multe probleme. Te poate transforma în mama ta sau în tatăl tău această maturitate, mai bine te fereşti de ea ! Opreşte timpul în loc, permite-ţi un moment în care să te gândeşti la cum eşti tu cu adevărat şi dă-ţi voie să mergi mai departe şi vei vedea că dragostea înseamnă mult mai mult decât dorinţe infantile de control, agresivitate, putere sau egocentrism.
Dragostea adevărată înseamnă respect. Înseamnă a vedea persoana pe care o ai alături drept o persoană cu toate drepturile şi îndatoririle sale. Înseamnă să îi dai libertatea de a alege. Înseamnă să o iubeşti mai mult decât o urăşti şi să îţi recunoşti şi ura, pentru că odată recunoscută şi asumată, poate fi transformată în dorinţă de reparaţie. Dragostea înseamnă progres. Înseamnă să trecem împreună de zid şi să ne bucurăm de grădina edenului amândoi, fiind recunoscători pentru ceea ce ne dăm voie să simţim.
Articol scris de Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist (www.seeberger.ro, 0760615143).