O catedrală din lemn ”efemeră” ar putea fi construită în faţa Notre-Dame
„Nu trebuie să spunem «catedrala va fi închisă timp de cinci ani şi gata»”, a explicat rectorul Catedralei Notre-Dame pentru CNews potrivit Mediafax.
„Deci, mi-am spus, nu aş putea construi o catedrală efemeră în curtea din faţă?”, a mai declarat acesta.
Primarul oraşului Paris, Anne Hidalgo, a încurajat proiectul şi a acceptat alocarea „unei porţiuni din curte” pentru construirea acestei biserici „din lemn”.
Locul va fi folosit de preoţi pentru a vorbi, va găzdui curioşi şi cohortele de turişti care vor să viziteze anual Catedrala Notre-Dame. Catedrala din lemn va fi deschisă cât timp vor dura lucrările de restaurare a Notre-Dame, aproximativ cinci ani, după cum a promis preşedintele francez Emmanuel Macron marţi seară.
Victima unui incendiu izbucnit luni seară, Catedrala Notre-Dame, care era vizitată anual, în medie, de 12 milioane de persoane, a fost parţial distrusă, fleşa şi o mare parte din acoperiş prăbuşindu-se sub flacări.
Biserica din lemn va fi construită imediat ce va fi deschis accesul în curte, pentru moment restricţionat.
Incendiul produs luni seară la Catedrala Notre-Dame a fost cel mai probabil rezultatul unui accident, neexistând probe că ar fi fost provocat intenţionat, a declarat, marţi, procurorul oraşului Paris, Remy Heitz, care a adăugat că 50 de oameni lucrează la o anchetă „lungă” şi „complexă” privind cauzele dezastrului.