Fosila unui pui de T-Rex a fost scoasă la vânzare. Licitaţia stârneşte controverse puternice

18 04. 2019, 08:42

Fosilele au fost descoperite în 2013, pe o proprietate privată din statul american Montana. Ele au ajuns în mâinile lui Alan Detrich, un colecţionar din Kansas, care, în 2017, le-a împrumutat Muzeului de istorie naturală al Universităţii din statul american. Scheletul se afla încă expus în instituţie când Detrich a decis să îl scoată la vânzare, în luna martie.

Anunţul a fost puplicat pe platforma online eBay, la preţul de 2,95 de milioane de dolari. Exponatul este descris ca fiind, posibil, singurul exemplar al unui pui din specia Tyrannosaurus Rex şi având o lungime de 4,57 de metri şi un craniu lung de 53,34 de centimetri.

Decizia lui Detrich de a scoate la vânzare scheletul a stârnit furia specialiştilor Societăţii de Paleontologie Vertebrată, care l-au criticat pe colecţionar pentru că nu le-a pus la dispoziţie exemplarul. Specialiştii au spus că reprezentanţii Universităţii din Kansas se fac şi ei vinovaţi, deoarece expunerea fosilei ar fi dus la creşterea artificială a preţului ei de vânzare.

Anunţul de vânzare postat online

Furia paleontologilor este justificată deoarece au pierdut oportunitatea de a face un studiu. Dacă exemplarul deţinut de colecţionar era folosit în cercetări, el ar fi putut pune capăt unei dezbateri în domeniu. Cercetătorii nu au reuşit să stabilească dacă dinozaurii mici atribuiţi speciei Tyrannosaurus Rex găsiţi în America de Nord sunt pui sau trebuie încadraţi în specia Nanotyrannus. Analizele vor fi imposibile dacă fosilele ajung într-o colecţie privată.

Reprezentanţii universităţii au afirmat că nu ştiau despre planurile lui Alan Detrich de a scoate la licitaţie scheletul. Directorul Muzeului de ştiinţe naturale al universităţii, Leonard Krishtalka, a declarat că exponatul a fost scos din instituţie şi a fost returnat colecţionarului. Conducătorii instituţiei au cerut ca asocierea lui cu muzeul să fie eliminată din anunţul de vânzare.

Până în prezent, niciun utilizator al platformei online nu şi-a anunţat intenţia de a cumpăra fosila, dar există cel puţin 100 de persoane interesate de anunţ. Potenţialii cumpărători nu vor avea posibilitatea de a returna scheletul.

Nu este prima dară când fosile extrem de valoroase sunt scoase la vânzare. Anul trecut, scheletul aproape complet al unui dinozaur carnivor a fost vândut  pentru suma de 2,36 milioane de dolari.