Arvydas Pocius: După aderarea la NATO a urmat o perioadă de mari schimbări
„După aderarea la NATO a urmat o perioadă de mari schimbări. Aproape toţi membrii NATO au transformat armata într-o structură profesionistă. Majoritatea oamenilor şi politicienilor au considerat că acum suntem în siguranţă şi NATO ne va apăra fără investiţii mari în buget.Mai târziu, aproape toate statele membre NATO au oprit armata obligatorie. A fost o decizie politică, dar ştim ce s-a întâmplat în 2008 în Georgia şi ce s-a întâmplat în 2014 în Crimeea şi în Ucraina de Est. Ca să fiu sincer, mulţi politicieni au fost şocaţi şi şi-au pus întrebarea ce trebuie făcut acum, bugetul pentru apărare fiind de doar 1% şi cred că această întrebare a fost foarte importantă. Este foarte clar că în perioada de pace, să ai un număr mare de militari costă foarte mult.”
Citeşte şi Charles Wald, la Conferinţa MAS: Configuraţia geopolitică se schimbă, NATO trebuie să se adapteze
Citeşte şi Pfaff, la Conferinţa MAS: Rusia foloseşte propaganda pentru a destabiliza, influenţa publicul
„De aceea, ţările noastre, au nişte organizaţii de rezervă. Există forţe obligatorii, adică întotdeauna trebuie să avem o rezervă pentru forţele armate. Am aflat că fără rezervă nu merge. Am fost militar şi cred că toţi cei din armată trebuie să fie de acord cu asta. Uitaţi-vă ce s-a întâmpla când am oprit recrutarea. Nu am pregătit populaţia pentru o nouă criză, iar mulţi tineri nu cunosc deloc ce trebuie făcut în timpul unei crize sau în timpul războiului.”
„Mesajul meu către autorităţile din România, către politicieni şi lideri ai armatei, este o întrebare şi o propunere. Dacă acum este momentul de a avea sistemele din Marea Britanie, sau ţarile nordice sau Polonia. De ce să nu avem mai mulţi oameni educaţi şi bine pregătiţi? Nu doar militarii ci şi forţele de rezervă şi populaţia”.
Excelenţa Sa, Dl Pocius, este Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Lituania în România. Amb. Arvydas Pocius va oferi perspective informate şi profunde cu privire la problemele şi tendinţele globale-cheie care conduc schimbările securităţii transatlantice, subliniind modul în care flancul estic al alianţei trebuie consolidat pentru a face faţă provocărilor fără precedent ale securităţii lumii contemporane.