Patru destinaţii de vacanţă care merită vizitate în luna aprilie

13 04. 2019, 16:00

Morzine, Franţa

Zăpada este încă prezentă în Alpi, aşa că iubitorii sezonului hibernal pot profita de zilele mai lungi prin organizarea unei vacanţe în staţiunea Morzine din zona turistică franco-elveţiană Portes du Soleil (Porţile Soarelui).

Terenul din Morzine este ideal pentru schiorii şi amatorii de snowboard mai puţin experimentaţi, fapt ce îl transformă în destinaţia perfectă pentru familii sau pentru cei care îşi doresc să intre în lumea sporturilor de iarnă.

Cornwall, Marea Britanie

Cornwall este destinaţia potrivită pentru o vacanţă de Paşte datorită liniştii oferite de aşezările predominant rurale. Peninsula mai este o destinaţie potrivită pentru iubitorii de plaje, datorită numeroaselor aşezări de pe coastă, dar şi pentru amatorii de peisaje aparte din natură, fiind de remarcat stâncile de granit care pot fi găsite în nord.

Fethiye, Turcia

Iubitorii primăverii pot vizita oraşul turc Fethiye, situat la Marea Egee. Florile şi copacii înfloriţi, care sunt prezenţi din abundenţă în zona rurală, creează un cadru colorat, plin de mirosuri îmbietoare.

Credit foto: Pixabay

Turiştii se mai pot bucura de obiective istorice, precum Farul Kızılada şi monumentele funerare construite în timpul civilizaţiei lyciane.

Koh Samui, Thailanda

Koh Samui este o insulă din Thailanda, aflată pe coasta de est a istmului Kra. Vremea din timpul primăverii este una călduroasă – zona se află în plin sezon secetos -, iar temperaturile înregistrate sunt de peste 20 de grade Celsius. Insula este caracterizată de plaje cu nisipuri albe şi grădini tropicale, iar luna aprilie este una potrivită pentru vacanţe datorită numărului redus de turişti.