Ce trăsături au în comun liderii de cult? Factorii care duc la naşterea celor mai bizare şi periculoase grupări

13 04. 2019, 18:30

„Primul lucru pe care l-aş spune ar fi că probabil fiecare lider de cult este un narcisist, iar amploarea lui va avea efect asupra formării grupului”, a precizat Janja Lalich, cercetătoare în sociologie la California State University.

Cercetătorul se referă la un anumit tip de narcisism, numit şi „narcisism traumatic”. Spre exemplu, acesta nu este narcisismul unui star de film, care este plin de el şi inspiră admiraţia altora. Narcisismul traumatic are un efect negativ asupra altora, scrie Live Science.

Pentru un exemplu bun în acest sens, Lalich îşi îndreaptă atenţia spre cultul sexual NXIVM (nexium), care şi-a făcut imaginea ca un grup care ajută femeile. Fondatorul său, Keith Raniere, va fi judecat în curând pentru trafic de persoane şi muncă silnică. Un reportaj din 2017 al New York Times a detaliat modul în care femeile din NXIVM au fost „inscripţionate” cu un simbol care includea iniţialele lui Raniere şi erau forţate de a urma diete care le înfometau pentru a fi atrăgătoare pentru el. Foştii membri au fost de asemenea forţaţi să aibă relaţii sexuale cu Raniere.

Dar cum liderii de cult îi conving pe alţii să participe la aceste activităţi abuzive. Mulţi lideri sunt foarte carismatici. Dar aşa cum spune şi sociologul, carisma este în ochii privitorului şi nu toată lumea răspunde la fel. De asemenea, carisma liderilor îi ajută să stabilească un dezechilibru de forţe între ei şi cei care îi urmăresc.

„Fiecare lider primeşte acest statut special de oamenii care se tem de el”, a precizat Lalich. „Liderii carismatici tind să fie intuitivi. Sunt capabili să citească oamenii. Se descurcă în haos. Creează situaţii de criză. Atunci când intră într-o cameră, nu vei ştii dacă va fi bun sau rău şi ce situaţie va crea”, a adăugat socioloaga.

Natura lor imprevizibilă şi carisma le permit să fie în control. „În multe situaţii va exista un fel de îndoctrinare care îi învaţă pe adepţi să asculte în totalitate de lider”, a mai spus Lalich. „Vor trebui să se îmbrace, să vorbească într-un anumit mod şi vor trebui să se izoleze de prieteni şi familie pentru că liderul va spune că aceştia stau în calea mântuirii lui”, a adăugat cercetătoarea.

Dacă grupul este mai mare, liderii de cult vor stabili o ierarhie cu subalterni care vor duce ordinele liderului folosind din carisma liderului. La NXIVM, cei care recrutau erau numiţi stăpâni care căutau să îndoctrineze sclavi.

De multe ori, liderii de cult au anumite înclinaţii care formează grupul. Fanteziile sexuale ale unui lider se pot trnsmite prin exploatare sau abuz sexual în grup. O altă situaţie este atunci când liderul este mai interesat în bogăţie şi lux, aşa cum era cazul cu Rajneesh, care avea 93 de maşini Rolss Royce.

De asemenea, liderii de cult fac promisiuni mari, „ori să schimbe lumea, să schimbe adepţii, să îi facă bogaţi sau frumoşi”, a conchis Lalich.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Un cult religios ai cărui membri sacrificau oameni jupuindu-i de vii a ieşit la iveală dintr-o întâmplare. Practicile i-au şocat până şi pe cei mai experimentaţi criminalişti

Cultul religios care a atras cei mai mulţi adepţi. Vaticanul îl numeşte o ”blasfemie împotriva religiei” – VIDEO

Arheologii au descoperit existenţa unui cult preistoric care folosea cranii umane într-un ritual sinistru

Un artefact extrem de rar asociat unui cult misterios a fost descoperit într-un sit arheologic al unui fort roman