Premiera la New York pentru ultimul sezon din Urzeala Tronurilor

05 04. 2019, 09:18
Printre actorii care au fost prezenţi la eveniment s-au numărat atât cei care au jucat în ultimele episoade, cât şi cei ale căror personaje au murit în sezoanele anterioare. Aceştia au vorbit atât despre suvenirele luate de pe platourile de filmare, cât şi despre relaţiile care s-au format între ei, scrie Mediafax.
 
Sophie Turner, interpreta Sansei Stark, a spus că îi va fi dor de lunile de filmare pentru cel de-al optulea sezon, petrecute în Irlanda de Nord. „Unele dintre amintirile mele cele mai dragi sunt cu noi toţi ghemuiţi în paltoane, încercând să ne încălzim”, a declarat aceasta. Turner a mai spus că a păstrat unul dintre corsetele purtate de personajul său ca suvenir.
 
Pilou Asbaek, interpretul lui Euron Greyjoy, şi Conleth Hill, cel care l-a jucat pe eunucul Varys, au spus că au păstrat de la filmări câteva inele. Actorul Richard Dormer, cunoscut pentru rolul cavalerului Beric Dondarrion, a păstrat un petic pentru ochi, simbol al personajului său.
 
Deşi filmările au început în octombrie 2017, detaliile despre acţiunea ultimului sezon au fost ţinute secrete.
 
„A trebuit să ascundem aceste informaţii un an şi jumătate. Îmi aduc aminte că, atunci când am citit scenariul, mi-am dorit să nu am detaliile în minte”, a declarat Isaac Hempstead-Wright, actorul care îl joacă pe Bran Stark.
 
Singurul aspect făcut public a venit din partea actorului care îl joacă pe Euron Greyjoy. „Pot să vă spun ceva. Sunt, probabil, singurul personaj cu un final fericit”, a susţinut Pilou Asbaek.
 
Deşi „Urzeala Tronurilor” a devenit o producţie cunoscută şi pentru uciderea multor personaje apreciate de fani, mulţi dintre interpreţii acestora au păşit pe covorul roşu la evenimentul de miercuri seară. Printre aceştia s-au numărat Jason Momoa, cunoscut pentru partitura lui Khal Drogo, Natalie Dormer, devenită celebră cu rolul lui Margaery Tyrell, Sean Bean, cel care l-a jucat pe Ned Stark, şi Rose Leslie, interpreta lui Ygritte.
 
„Este ultimul punct, ultimul covor roşu, ultima premieră, acesta este sfârşitul”, a spus actorul norvegian Kristofer Hivju, cunoscut pentru rolul Tormund Giantsbane. „Sunt de părere că totul are un sfârşit, iar acesta este modul perfect de a-l încheia”, a continuat el.
 
Al şaptelea sezon, care a fost difuzat în 2017, le-a surprins pe personaje îndreptându-se spre o bătălie pentru Tronul de Fier, în timp ce armata de zombi a umblătorilor albi, condusă de Night King (Regele Nopţii), mărşăluia spre sud, ameninţând cu distrugerea omenirii.
 
Ultimul sezon al serialului „Game of Thrones/ Urzeala Tronurilor” va fi difuzat pe postul de televiziune american HBO începând cu 14 aprilie.
 
Încă de la lansare, în 2011, „Urzeala Tronurilor” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. „Game of Thrones” a primit de-a lungul timpului foarte multe premii, inclusiv 47 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani şi un Peabody Award.
 
Inspirat din seria de romane „A Song of Ice and Fire/Cântec de gheaţă şi foc”, de George R.R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor” are o acţiune amplasată într-un ţinut fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din „Urzeala tronurilor”.