Premieră mondială! O femeie cu HIV i-a donat rinichii unui bărbat, care suferă de aceeaşi boală
Chirurgii de la spitalul Johns Hopkins Medicine din Baltimore i-au transplantat organul unui alt pacient cu HIV, scrie CNN. Atât donatorul, cât şi beneficiarul transplantului, care a dorit să rămână anonim, se simt bine.
Nina Martinez, în vârstă de 36 de ani, consultant în domeniul sănătăţii, a contractat HIV în 1983, pe când avea doar şase săptămâni, după ce a primit o transfuzie de sânge. La acea vreme, sângele nu era verificat în privinţa virusului HIV.
Dr. Dorry Segev, profesor la Johns Hopkins University School of Medicine şi chirurgul care a operat-o pe Martinez, a lăudat curajul femeii şi a spus că operaţia istorică este „o încununare a succesului avut în domeniul tratării HIV”.
Până la transplantul realizat luni de medici, în premieră, în SUA au avut loc circa 100 de transplanturi HIV-to-HIV, dar toate organele au provenit de la donatori aflaţi în moarte cerebrală.
Un episod din serialul „Anatomia lui Grey”, despre un transplant HIV-to-HIV de la un pacient în viaţă, i-a „aprins” imaginaţia lui Martinez.