Cerneala care elimină frauda la alegeri

03 04. 2019, 09:00

This browser does not support the video element.

Creat de compania de stat Mysore Paints&Varnish, tuşul nu poate fi şters, împiedicând astfel fraudele electorale şi votul multiplu, potrivit The Guardian

Componenţa chimică a cernelei electorale este secretă. Se ştie doar că în ea intră şi nitrat de argint, care pătează degetul la expunerea la lumina ultravioletă. Acesta nu poate fi spălat cu săpun, detergent sau solvenţi chimici. Tuşul este întins cu ajutorul unei perii sau a unui beţigaş pe unghie şi pieliţa de la degetul arătător al mâinii stângi şi durează câteva săptămâni, până când creşte o unghie nouă.

Indienii produc acest tuş special la o fabrică mică din oraşul Mysore din sudul ţării, iar măsurile de securitate  de acolo sunt extrem de drastice. Există camere CCTV, coduri la intrare în anumite zone şi niciunul dintre cei 100 de angajaţi nu are voie să vină cu mâncare la pachet.
 
Pentru scrutinul care va începe în 11 aprilie, Guvernul Indiei are nevoie de 2,6 milioane de doze de plastic de 10 ml de cerneală specială care va ajunge în circa un milion de centre de votare. 
 
Compania nu lucrează doar pentru Guvern, exportă tuşul în circa 30 de ţări, de la Thailanda şi Malaezia, până la Afganistan şi Nigeria.
 
Mysore Paints&Varnish a fost fondată în 1937 de către unul dintre cei mai bogaţi oameni din întreaga lumea la vremea respectivă, Maharajahul Krishnaraja Wadiyar IV, pentru a crea locuri de muncă în regatul Mysore. Denumit „regele – filosof”, pentru implicarea sa în educaţia şi bunăstarea în Mysore, acesta avea o fixaţie, ca toţi maharajahi indieni. Era vorba de automobilele Rolls Royce.
 
După ce India a devenit independentă în 1947, guvernul a preluat compania, iar din 1962 a devenit singura autorizată să fabrice tuşul pentru toate alegerile, locale sau naţionale.