Ultimatum pentru NASA: Urgentaţi ajungerea oamenilor pe Lună, altfel schimbăm organizaţia
NASA trebuie să atingă acest scop „prin orice mijloace necesare”, a declarat Pence, marţi, la o întrunire a Consiliului Spaţial Naţional – pe care îl conduce -, care a avut loc în Huntsville, statul american Alabama.
Citeşte şi Noua misiune a NASA pe o lume îndepărtată poate duce la descoperirea vieţii extraterestre
Acesta a mai spus că, dacă rachetele şi roverele lunare ale NASA nu sunt gata pentru astfel de misiuni, se poate apela la companiile spaţiale private.
„Este timpul să ne dublăm eforturile”, a spus acesta. „Se poate întâmpla, dar nu şi dacă nu creştem ritmul”, a explicat acesta.
Potrivit planurilor actuale, prima misiune cu echipaj uman pe Lună nu poate fi realizată de NASA mai devreme de anul 2028, a mai spus Pence.
Pence a avertizat că, dacă NASA nu poate atinge acest ţel, „trebuie schimbată organizaţia, nu misiunea”.
Administratorul NASA, Jim Bridenstine, i-a dat asigurări lui Pence că se va face tot posibilul pentru a se respecta termenul limită, însă mulţi experţi în domeniu s-au declarat sceptici.
De exemplu, NASA trebuie să conceapă, să construiască şi să testeze un nou rover lunar.
La 50 de ani de la ajungerea primului om pe Lună, NASA nu are rachetă pentru o misiune similară
În vara acestui an se împlinesc 50 de ani de la prima misiune cu echipaj uman pe Lună, realizată de NASA. Cea mai recentă misiune de acest tip, din seria Apollo, a avut loc în 1972, iar de atunci niciun om nu a mai păşit pe Lună. De decenii, NASA a pendulat între misiunile pe Marte şi cele pe Lună, fiind o victimă a schimbărilor de administraţie prezidenţială. Mai recent, Barack Obama a cerut realizarea de misiuni pe Marte, în timp ce actualul preşedinte al SUA, Donald Trump, este interesat de cele pe Lună.
Pentru ca o misiune cu echipaj uman pe Lună să fie realizată până în 2024, Bridenstine spune că NASA are nevoie de o rachetă cu putere mare.
Însă, noua rachetă dezvoltată de NASA nu va fi gata pentru misiunea fără echipaj uman pe Lună programată pentru iunie 2020, a anunţat, în urmă cu două săptămâni, Bridenstine, care a adăugat că se ia în considerare folosirea unui lansator al unei companii private. Finalizarea lansatorului Space Launch System (SLS) – cum este cunoscută viitoarea rachetă a NASA -, a cărui dezvoltare a fost estimată iniţial la 7 miliarde de dolari, a fost deja întârziată cu mai mulţi ani.
SLS, care va fi capabil să lanseze vehicule spaţiale cu echipaj uman spre Marte până în 2030, are, de asemenea, o capacitate de transport de 130 de tone.
Specialiştii companiei Boeing au petrecut mai mulţi ani la dezvoltarea SLS, care se anunţă a fi cea mai puternică rachetă construită vreodată, unul dintre scopuri fiind acela ca NASA să îşi reia misiunile cu echipaj uman pe Lună.
Proiectul, pentru care Boeing a apelat la peste 1.000 de companii din 43 de state americane, a ajuns deja la costuri de 12 miliarde de dolari.
În acelaşi timp, compania Lockheed-Martin se ocupă de construirea unei capsule pentru transportul astronauţilor, Orion.
Pe de altă parte, NASA demonstrează o deschidere privind companiile spaţiale private, care oferă opţiuni pentru transport cu costuri reduse.