Un festival pentru vegani a fost deranjat de un bărbat care a mâncat un cap de porc în faţa vizitatorilor. Care a fost reacţia participanţilor – VIDEO
Protestatarul a venit cu capul secţionat de porc în faţa celor de la Vegfest, din Brighton, unde a fost filmat în timp ce sfâşie cu dinţii carnea crudă, scrie The Independent.
Protestatarul, care-şi spune Sv3rige pe YouTube, consideră că veganismul este „o cruzime umană”, dar este împăcat cu gândul că defilează cu capete tăiate de animale, potrivit Gândul.
„Am reuşit – am fost opt – deoarece veganismul înseamnă malnutriţie şi nu poţi obţine 15 nutrienţi din plante şi unii dintre noi sunt foşti vegani, care s-au îmbolnăvit din cauza alimentaţiei. În cele din urmă, poliţia a venit şi i-a dat un avertisment, înainte de a pleca de la faţa locului”, a declarat protestatarul.
În timpul protestului, bărbatul a fost încercuit de participanţii la festival. Tim Barford, managerul Vegfest UK, a declarat, pentru Brighton and Hove Independent: „Ştiam că vor protesta, dar ne aşteptam la 30 de oameni – din păcate pentru ei, la faţa locului au venit doar trei – a semănat cu un miting al lui Nigel Farage. Dar au început să-i supere pe copiii şi cei din public şi a venit poliţia, care le-a dat un avertisment şi i-a trimis să îşi strângă lucrurile”.
Acesta a mai adăugat şi că „A fost interesant că vizitatorii carnivori s-au arătat dispuşi să renunţe la consumul de carne, după spectacolul bizar – astfel încât această mişcare antiveganism s-a transformat într-una proveganism”.