NASA ar putea renunţa la racheta Boeing, pentru viitoarea misiune pe Lună
NASA ar putea anunţa, în decursul acestei săptămâni, dacă va decide să renunţe la planul de utilizare a unei noi rachete din seria Space Launch System şi să folosească vehicule comerciale de lansare. Agenţia spaţială a contractat Boeing în anul 2012, pentru o colaborare în cadrul căreia compania ar construi componentele principale ale SLS, potrivit Mediafax.
Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a făcut un anunţ uimitor în timpul audierii Senatului, din 13 martie, conform căruia agenţia spaţială va analiza opţiunile achiziţionării unor rachete realizate de SpaceX şi United Launch Alliance. Această consideraţie a fost necesară, a spus el, deoarece SLS se confruntă cu noi amânări care ameninţă planurile de lansare a navei spaţiale Orion, în zborul de testare în jurul Lunii, programat pentru jumătatea anului 2020.
A fost pentru prima dată când un oficial a sugerat, în mod public, că rachetele deja existente ar putea îndeplini acest gen de scopuri. Presa a încurajat criticii care susţin că NASA nu are nevoie să cheltuiască miliarde pentru SLS, pentru a-şi atinge multe dintre obiectivele sale.
Dar NASA nu abandonează ideea noii rachete. Bridenstine, administratorul NASA, a reiterat angajamentul pe termen lung al NASA pentru SLS, declarând că a rămas „vital” pentru ambiţiile Americii cu privire la zborul în spaţiu: racheta ar depăşi cu mult puterea de pe piaţă şi ar deschide noi oportunităţi, cum ar fi aterizarea oamenilor pe Marte.
Cu toate acestea, pentru a evita întârzierile zborului de încercare a Orion, Bridenstine a declarat că NASA va petrece două săptămâni pentru a revizui alte opţiuni pentru lansarea misiunii respective. Se aşteaptă ca rezultatele acestei decizii să fie făcute publice în următoarele zile, nefiind clar ce decizie va lua NASA.
Purtătorul de cuvânt al companiei Boeing, Patricia Soloveichik, a declarat sâmbătă că au fost înregistrate „unele progrese în fabricaţie” şi componentele vor putea fi livrate la timp.
NASA urmăreşte să utilizeze SLS pentru a putea lansa oamenii în spaţiu, pentru prima dată într-o jumătate de secol. Racheta în cauză promite să fie cea mai puternică construită vreodată, capabilă să producă până la 20% mai multă forţă decât racheta Saturn V, care a lansat misiunile Apollo. Boeing a început construirea stadiului de bază, coloana vertebrală a rachetei, acum şapte ani. Oficialii au declarat că SLS ar fi gata sa zboare în decembrie 2017, însă acest obiectiv a fost, în cele din urmă, amânat pentru jumătatea anului 2020, cel puţin.
Un raport publicat acum cinci luni a acuzat „performanţa slabă a companiei Boeing”, NASA a cheltuind deja cel puţin 11,9 miliarde de dolari pentru SLS.
Deşi iniţial NASA susţinea că „sprijină pe deplin” SLS şi Boeing, iar programul arată „îmbunătăţiri majore în eficienţă şi management”, recent oficialii agenţiei spaţiale au avut o întrevedere cu directorii Boeing, care au declarat că amânările ar putea determina finalizarea SLS pentru sfârşitul anului 2021. Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al companiei Boeing a declarat că nu este familiarizat cu aceste conversaţii.
Când Bridenstine s-a adresat Congresului, pe 13 martie, a declarat că mai multe întârzieri ar fi inacceptabile şi au început acţiuni pentru a putea fi luate în considerare „toate opţiunile”, astfel încât misiunea, denumită EM-1, să poată fi lansată până la data de 2020, care reprezintă termenul limită acceptat.
„Desigur, există oportunităţi de utilizare a capacităţilor comerciale”, a spus acesta, sugerând că ar putea fi folosite două rachete Falcon Heavy în locul SLS. O rachetă ar putea lansa Orion, a sugerat el, iar o alta ar putea lansa modulul de service menit să alimenteze capsula spre Lună. Acest lucru ar putea reduce preţul de lansare: SLS ar presupune costuri de 1 miliard de dolari pe zbor, în timp ce două rachete SpaceX Falcon Heavy ar putea costa mai puţin de 200 milioane de dolari.
La două zile după această audiere, Bridenstine a declarat, pe Twitter, că NASA şi Boeing „lucrează ore suplimentare pentru a accelera” dezvoltarea SLS. „Dacă este posibil, aceasta este opţiunea preferată pentru prima noastră misiune de explorare”, a spus el, deşi a adăugat că NASA continuă să ia în considerare alte alternative.
Dacă opţiunea SLS şi-ar recăpăta validitatea, ar aduce un mare beneficiu companiei Boeing. Ştirile despre mai multe întârzieri în privinţa SLS au fost interpretate pe scară largă ca o altă lovitură mare pentru companie, care se confruntă deja cu reputaţia proastă cauzată de controversa din jurul aeronavei 737 MAX.
De asemenea, se aşteaptă ca NASA să anunţe dacă Boeing se încadrează pentru un nou contract, estimat la câteva miliarde de dolari de dolari, cuNASA: construirea unei nave spaţiale denumită Starliner, proiectată pentru a transporta astronauţii spre şi de la Staţia Spaţială Internaţională, pe orbită mică a Pământului.