Rezervările de bilete vor fi făcute preponderent de pe mobil
Preferinţa românilor pentru dispozitivele mobile va juca un rol important asupra felului în care aceştia intră pe site-uri de turism şi efectuează rezervări. Procentul de trafic provenit de pe telefoanele mobile din 2018 a fost de 71,71%, în creştere cu 10% faţă de 2017, iar estimările indică atingerea pragului de 80% la finalul anului 2019. În consecinţă, accesările de pe alte dispozitive se află în scădere: activităţile de pe desktop au scăzut în 2018 cu 13% , iar de pe tabletă, cu 23%, scrie Mediafax.
Preţurile pentru un bilet de avion se vor stabiliza
În 2017, preţul mediu al unui bilet de avion a fost de 152 de euro, atingând astfel cea mai mică valoare într-o perioadă de patru ani marcată de scăderi constante. În 2018, însă, acesta a crescut la 158 de euro. Se estimează că această tendinţă se va păstra şi în 2019. În 2018, cel mai ieftin bilet a costat 5 euro – low cost pentru destinaţia Bruxelles. Cel mai scump bilet a fost de 17.400 euro, iar traseul a fost cu escala la Paris dinspre Los Angeles spre Bucuresti şi retur.
Românii au tendinţa de a face rezervări în ultimul moment
Românii au obiceiul de a-şi planifica sejururile cu puţin timp înainte de plecare. 35% dintre români îşi cumpără biletele cu o săptămână înainte de zbor, în timp ce turiştii care îşi planifică zborurile cu mai mult de o lună înainte ating procentul de 31%. Românii îşi cumpără biletele de avion, în medie, cu 28 de zile înainte de călătoria propriu-zisă.
Plăţile cu cardul vor creşte şi mai mult
Se estimează că plăţile cu cardul vor reprezenta 90% din totalul tranzacţiilor care vor fi efectuate în 2019. Procentul anticipat este în uşoară creştere faţă de 2018, când 86% dintre călători şi-au cumpărat biletele de avion în acest fel.
Creşte nevoia de a contacta direct agenţia de turism
Un studiu al reţelei de socializare online Facebook arată că 53% dintre utilizatori ar cumpăra un produs doar de la un business cu care pot comunica direct. Atât în România, cât şi la nivel global, utilizatorii au arătat un interes crescut pentru utilizarea mai multor canale de comunicare directă online cu clienţii de travel, începând cu conturile de Facebook Messenger si WhatsApp.
Modalităţile de contactare directă au înregistrat creşteri in 2018: au fost iniţiate 7.000 de conversaţii online prin Facebook Messenger cu pagina oficială Vola.ro, iar liniile de call center au înregistrat peste 320.000 de apeluri telefonice.
87% dintre cei care utilizează platforma ca punct de contact cu agenţia de travel aşteaptă un răspuns în 24 de ore, iar 20% vor să intre în contact cu un consultant în mai puţin de o oră.
Din ce în ce mai multe platforme de travel apelează la chatbots, care pot prelua cereri simultane încă de la primul contact, uşurând astfel comunicarea directă cu un consultant în functie de cererea clienţilor. La nivel global, 30% dintre clienţii care rezervă călătorii se aşteaptă sa găsească un chat live pe website.