Declaraţii interesante ale experţilor în ceea ce priveşte existenţa vieţii extraterestre: ne ţin aceştia ca într-o grădină zoologică?
Cercetătorii de la simpozionul internaţional METI au propus că extratereştrii ne ţin într-un fel de grădină zoologică galactică, doar uitându-se la noi fără să se arate pentru a evita probleme pe Pământ, scrie Daily Mail.
„Este posibil ca extratereştrii să fi impus o „carantină galactică” pentru că au realizat că va fi tulburător din punct de vedere cultural pentru ca noi să aflăm despre ei”, a precizat Jean-Pierre Rospars, director onorific al Institut National de la Recherche Agronomique. „Evoluţia cogniţiei pe Terra arată trăsături aleatorii în timp ce de asemenea urmează tipare previzibile. Ne aşteptăm la emergenţa independentă şi repetată a speciilor inteligente în Univers şi ne-am fi aşteptat să vedem mai mult sau mai puţin forme similare de inteligenţă pretutindeni. Nu există niciun motiv să credem că oamenii au atins cel mai înalt nivel cognitiv posibil. Nivelurile mai înalte pot evolua pe Pământ în viitor sau au fost deja atinse în altă parte”, a adăugat Rospars.
Pentru a rupe tăcerea, savanţii au sugerat că oamenirea trebuie să aibă o abordare mai directă. Douglas Vakoch, preşedinte al METI, a asociat aceasta cu o zebră la grădina zoologică ce se întoarce brusc spre tine, te priveşte în ochi şi începe să dea din copită. O astfel de acţiune ar provoca o reacţie din partea observatorului.
„Probabil extratereştrii se uită la oamenii de pe Pământ, aşa cum ne uităm noi la animale în grădina zoologică. Cum putem face ca observatorul să se arate?”, a precizat Vakoch.
Pentru oamenii care folosesc metoda ştiinţifică, acţiunea constă în transmisia de semnale radio la stelele apropiate.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cum vor reacţiona pământenii dacă va fi descoperită viaţa extraterestră
Experţii NASA susţin că vom găsi viaţă extraterestră în următorii 20 de ani