O purcică a devenit celebră pentru picturile sale
Povestea legăturii dintre animal şi artă animalului începe în anul 2016, când protagonistul poveştii era numai o purcică. După ce a fost adusă la centrul din provincia Western Cape, coordonatoarea adăpostului, Joanne Lefson, a început să se gândească la feluri în care ar putea să îi menţină micuţei porcine viu interesul pentru activităţile de zi cu zi, de vreme ce, în cuvintele ei, „porcii sunt animale foarte inteligente”.
Lefson şi-a încurajat angajaţii, să îi pună la dispoziţie femelei-porc mingii de fotbal, mingii de rugby şi pensulele rămase după zugrăvirea hambarului. Porcul a ajuns să distrugă tot în afara instrumentelor de pictură, fapt remarcat de directoarea adăpostului. Ulterior, ea a declarat că animalul este „un expresionist abstract”, în sensul că „nu poţi defini exact ceea ce pictează”, dar că stiul său „se schimbă puţin în funcţie de stare, la fel ca la orice mare artist”.
Pasiunea lui Pigcasso pentru pictură a evoluat rapid. Animalul a ajuns să folosească vopseluri şi s-a remarcat destul de repede. Operele sale de artă au ajuns să se vândă pentru aproape 4.000 de dolari, încasările fiind donate pentru asigurarea bunăstării animalelor din adăposturi. Una dintre creaţiile sale recente a ajuns să fie folosită pentru ceasurile companiei elveţiene Swatch.
De altfel, întreprinderea din ţara cantoanelor a anunţat, în urmă cu o lună, că va colabora cu scroafa din Africa de Sud. Aceasta a scos pe piaţă o colecţie de ceasuri în ediţie limitată, intitulată „Flying Pig by Ms. Pigcasso”, care conţine produse colorate în verde, albastru şi roz la preţul de 120 de dolari.