Motivul pentru care fosta asistentă medicală a lui Stephen Hawking nu mai are dreptul de liberă practică
În urma anchetei, Patricia Dowdy a fost găsită vinovată de infracţiuni financiare, fraudă, neîndeplinirea obligaţiilor legate de îngrijirea medicală a lui Hawking, refuzul cooperării cu autorităţile în domeniu din Marea Britanie şi lipsa unor calificări profesionale, scrie Mediafax.
Citeşte şi
Informaţia a fost făcută publică printr-un comunicat emis marţi de Consiliul moaşelor şi asistentelor medicale din Marea Britanie.
Reprezentanţii instituţiei au mai precizat că s-au aflat în strânsă legătură cu familia astrofizicianului, de la al cărui deces se împlineşte un an joi, dar şi cu alte persoane care au avut reclamaţii privind activitatea asistentei medicale.
„Familia Hawking se simte uşurată pentru că această experienţă traumatizantă s-a încheiat şi pentru că, graţie rezultatului acestei anchete, alte persoane nu vor mai avea de suferit de pe urma acestei individe”, se arată într-un comunicat remis Associated Press.
Dowdy a lucrat pentru Stephen Hawking din 1999 până în 2004 şi din iulie 2013 până când i-a fost suspendată licenţa, în martie 2016.
Hawking a murit pe 14 martie 2018, la vârsta de 76 de ani. Născut pe 8 ianuarie 1942 – la 300 de ani de la moartea părintelui ştiinţei moderne Galileo Galilei -, Stephen Hawking a fost ferm convins că acest domeniu este destinul său.
Suferind de scleroză laterală amiotrofică (SLA, denumită şi boala Lou Gehrig), o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 21 de ani, Stephen Hawking a fost, timp de peste 50 de ani, imobilizat într-un scaun cu rotile şi comunica prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.
Pacienţii diagnosticaţi cu boala de care suferea Stephen Hawking trăiesc, în medie, trei ani, numai 10% dintre aceştia reuşind să supravieţuiască mai mult de 10 ani. Cu toate acestea, celebrul fizician a reuşit să depăşească cu mult speranţele medicilor.
Profesorul i-a îndemnat pe toţi oamenii cu dizabilităţi fizice să se concentreze asupra lucrurilor pe care le pot face şi să nu regrete lucrurile pe care nu pot să le facă.
„Sunt adesea întrebat: de câte ori te gândeşti că suferi de SLA?”, a scris acesta cândva. „Răspunsul este: nu prea des. Încerc să duc o viaţă pe cât de normală posibil şi să nu mă gândesc la boala mea sau să regret lucrurile pe care nu le-am putut face, care nu sunt prea multe”, a mai scris acesta.