Doi foşti militari ai dictatorului Pinochet, judecaţi pentru crima cumplită din 1973 în care au asasinat o femeie de origine română

08 03. 2019, 17:00

Crima a avut loc la sfârşitul anului 1973, în oraşul Arica, nordul lui Chile. Victima, pe nume Monica Benaroyo Pencu, a fost dată dispărută de familie la acea dată şi abia în 2008 aceştia au aflat ce se întâmplase cu ea când într-o tabără militară de la periferia oraşului costier Arica, cadavrul Monicăi Benaroyo Pencu a fost găsit decapitat, scrie Mediafax.

Având în vedere climatul arid, cadavrul se afla într-o stare bună de conservare. Criminaliştii au reuşit, prin intermediul unui proces de hidratare a rămăşiţelor, să obţină amprentele femeii, reuşind astfel să o identifice.

Totuşi, abia acum, militarii în rezervă Juan Ivan Vidal Oguetta şi Luis Guillermo Carrera Bravo au fost trimişi în judecată pentru asasinarea femeii.

Potrivit anchetei procurorilor, Monica Benaroyo Pencu a fost arestată pe 14 septembrie 1973, la trei zile distanţă după lovitura de stat militară a viitorului dictator chilian Augusto Pinochet. După unsprezece zile, femeia avea să fie eliberată din arest, însă nu avea să mai ajungă niciodată acasă.

Monica Benaroyo Pencu s-a născut în 1925 la Bucureşti şi era fiica ambasadorului Iranului în România, care se căsătorise cu o româncă, relatează La Vanguardia. În Chile, Pencu, absolventă de filosofie, lucra ca traducătoare pentru compania „Italcable”.
 
Citeşte continuarea în Mediafax.