Ulei de măsline extravirgin, dar nu din Italia. Recolta a scăzut dramatic cu peste 50% din cauza fenomenelor meteo extreme
Recolta de măsline a scăzut cu 57%, astfel că, din aprilie, Peninsula ar putea deveni dependentă de importuri, după cum avertizează un important climatolog, citat de The Guardian.
Citeşte şi
Citeşte şi Un mare lanţ de magazine găsit şi în România a vândut ulei de măsline virgin ca fiind extravirgin
Din această cauză, mii de fermieri italieni îmbrăcaţi cu „gilet arancioni”, veste portocalii, au protestat la începutul lunii acesteia, la Roma.
Toţi măslinii din zona mediteraneană sunt afectaţi de fenomene meteo bizare care se înscriu în prognozele schimbării climatice, ploi ieşite din comun, îngheţ la început de primăvară, vânturi puternice şi secete în timpul verii.
„Temperaturile de îngheţ apărute în Mediterana sunt anormale pentru noi. În orice direcţie, extremele sunt importante şi, de fapt, sunt prognozate de scenariile schimbării climatice”, a afirmat profesorul Riccardo Valentini, director al Centrului Euro-Mediteraneean pentru schimbare climatică, precizând că acest timp de vreme severă afectează direct productivitatea plantelor.
În zona mediteraneană, temperatura medie a crescut deja cu 1,4 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, comparativ cu media globală de aproximativ 1 grad Celsius, în timp ce precipitaţiile s-au diminuat cu 2,5%.
În ultimele 18 luni, Italia a experimentat perioade de secetă de vară, inundaţii în timpul toamnei, în timp ce în primăvară au fost valuri de îngheţ. Aceste şocuri ale vremii slăbesc măslinii care, chiar dacă îşi revin, sunt mai vulnerabili la infectarea cu bacteria xylella fastidiosa şi la infestarea cu muştele de măslin, care au lovit deja fermele din Italia şi Grecia, a mai spus Valentini.
Potrivit estimărilor realizate de Sindicatul italian al fermierilor, pierderile antrenate de scăderea recoltei de măsline de anul acesta se ridică la 1 miliard de euro.
„Guvernul a promis o soluţie, dar nu a dat mai multe resurse pentru agricultorii care cultivă măslini”, a afirmat un purtător de cuvânt al Sindicatului, adăugând că nu a existat niciun plan pentru schimbările climatice şi efectele asupra producţiei de ulei de măsline.
Uleiul de măsline trebuie să îndeplinească criterii organoleptice (precum nivelurile de aciditate) înainte să fie clasificat ca extravirgin, iar acestea sunt afectate de condiţiile de creştere.
Spania, cel mai mare producător de măsline, pare că va avea o recoltă bună în acest an, astfel că UE se aşteaptă ca aceasta să suplinească, pe pieţele din Europa, cantităţile diminuate de ulei de măsline furnizate de Italia şi Grecia.