Incident bizar la o biserică din Irlanda: cineva a decapitat mumia unui ”cruciat” şi a fugit cu capul său

04 03. 2019, 09:18

Conform unei declaraţii a reprezentanţilor Bisericii Irlandei, vandalii au intrat în subsolul bisericii în weekendul trecut. Alături de decapitarea „Cruciatului” şi întoarcerea sa în mormânt, vandalii au avariat rămăşiţele vechi de 400 de ani ale unei mumii cunoscute drept „Călugăriţa”, scrie Live Science.

„Recomand celor responsabili să-şi examineze conştiinţa şi să returneze capul”, a precizat arhiepiscopul oraşului Dublin. De asemenea, poliţia irlandeză investighează incidentul. 

Biserica St. Michan datează din 1095, dar clădirea actuală a fost terminată în 1685. Criptele de sub St. Michan au multe mumii, dar istoria lor nu este cunoscută pe deplin. Conform reprezentanţilor bisericii, corpurile celor de acolo s-au mumificat în timp datorită condiţiilor naturale aride ale subsolului. 

De asemenea, lipsa umidităţii a făcut ca sicriele să se dezintegreze, expunând cadavrele. Cruciatul şi Călugăriţa erau printre cele mai vizibile şi populare mumii. Acestea pot fi vizitate şi chiar oficialii bisericii încurajau vizitatorii să strângă mâna „Cruciatului” (o practică ce s-a încheiat în 2017).

Istoricii sunt de părere că acesta a participat la A Patra Cruciadă, care a avut loc din 1202 până în 1204. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O mumie veche de un mileniu a fost descoperită în Peru. Se află într-o stare perfectă de conservare

Savantul care a studiat rămăşiţele lui Hitler analizează acum o mumie din secolul al XVI-lea pentru a explica răspândirea unei boli grave

Mumie veche de 3.000 de ani descoperită într-un mormânt din Egipt

Secretul unei mumii vechi de 4.000 de ani a fost rezolvat după 100 de ani de controverse