Cauza morţii creatorului de modă Karl Lagerfeld

21 02. 2019, 01:03

Creatorul de modă Karl Lagerfeld a fost spitalizat de urgenţă luni seară, la Paris. EL a murit marţi dimineaţă, la vârsta de 85 de ani.

Karl Lagerfeld a fost marele absent la propriul show Chanel organizat în timpul Săptămânii modei de la Paris (15 – 24 ianuarie). Reprezentanţii casei de modă au anunţat la momentul respectiv că acesta se simţea „obosit”. Aceasta a fost pentru prima dată când Lagerfeld nu şi-a făcut apariţia la propriul show, pentru a primi aplauzele publicului, scrie Mediafax.

În ultima perioadă, aspectul fizic al lui Karl Lagerfeld, care a fost director de creaţie al casei Chanel din 1983, părea din ce în ce mai fragil.

„Nu a vorbit despre boala sa, dar s-a luptat cu ea curajos”, a declarat sursa. „Karl era foarte mândru de stilul său de viaţă sănătos, aşa că diagnosticul de cancer pancreatic a fost un şoc”, a afirmat sursa.