Home » D:News » Riscul la care sunt supuşi bărbaţii care au probleme de comportament în copilărie

Riscul la care sunt supuşi bărbaţii care au probleme de comportament în copilărie

Riscul la care sunt supuşi bărbaţii care au probleme de comportament în copilărie
Publicat: 17.02.2019
Copiii de şase ani care au un comportament nepotrivit în societate şi, mai ales, în clasă tind să câştige mai puţin atunci când devin adulţi, conform unui nou studiu.

O echipă de experţi a monitorizat 920 de copii de 6 ani care trăiau în cartiere sărace din Montreal, Canada. Au început să adune date în 1984 şi au continuat şi 31 de ani mai târziu, în 2015, când aceştia aveau 35 şi 36 de ani, scrie Daily Mail.

Studiul, publicat în JAMA Pediatrics, a fost condus de cercetătorii de la Carnegie Mellon University, University of Montreal, University College Doblin şi alte universităţi din întreaga lume. Aceştia i-au întrebat pe educatori să evalueze gradurile de neatenţie, hiperactivitate, opoziţie, agresivitate şi de comportamente prosociale. Acestea din urmă se referă la acele tipuri de comportamente care aduc beneficii altora, precum sărirea în ajutor, cooperarea şi împărţirea.

Cercetătorii au luat în considerare IQ-urile copiilor, dar şi nivelul de educaţie al părinţilor, veniturile şi ocupaţia.

Băieţii cu probleme de atenţie, inclusiv concentrarea slabă şi „visători”, au câştigat cu până la 17.000 de dolari mai puţin în fiecare an comparativ cu cei care nu aveau astfel de probleme când erau mici.

Specialiştii au mai observat şi că nivelurile mai ridicate de hiperactivitate şi agresivitate aveau tendinţa de a duce la un venit anual mai mic, dar diferenţa nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic.

„Rezultatele noastre sunt în concordanţă cu alte studii anterioare care arată că veniturile mai mici sunt asociate cu evaluările din copilărie în ceea ce priveşte atenţia, hiperactivitatea şi trăsăturile prosociale”, au notat savanţii. „Se subliniază, de asemenea, pentru prima dată din ce ştim, asocierea pozitivă dintre comportamentele prosociale din perioada copilăriei şi câştigurile mai mari ca adult”, adaugă cercetătorii.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Părinţii îşi lovesc copiii mult mai des decât recunosc. „Corecţia” nu îmbunătăţeşte comportamentul celor mici

Cercetătorii au explicat un comportament neînţeles până acum. De ce bagă bebeluşii diferite obiecte în gură

Părinţii le fac rău copiilor fără să-şi dea seama printr-un comportament aparent inofensiv, ce poate fi modificat

Cum îşi cresc alţii copiii: obiceiuri surprinzătoare ale părinţilor de pe alte meridiane

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani