Mortalitatea nou-născuţilor a scăzut în România, însă viaţa multora depinde de ceva esenţial. Harta mortalităţii, judeţ cu judeţ
De asemenea, în 2017, numărul total de decese ale copiilor sub un an a fost de 1.364, în acelaşi timp, numărul naşterilor a crescut la 202.151.
Organizaţia Salvaţi Copiii atrage atenţia, printr-un comunicat de presă, că există judeţe cu un dezechilibru major, unde rata mortalităţii la copiii sub un an este de peste două ori mai mare decât în Bucureşti, unde se află majoritatea maternităţilor de nivel III.
Potrivit datelor brute ale INS, cele mai mari rate ale mortalităţii infantile s-au înregistrat în judeţele Botoşani (12,2 la mie), Călăraşi (11,5 la mie) şi Sălaj (10,9 la mie). La polul opus, cele mai mici rate ale mortalităţii infantile s-au înregistrat în judeţele Vaslui (5 la mie), Cluj (4,7 la mie) şi Bucureşti (4,6 la mie).
Din perspectivă istorică, rata mortalităţii infantile în România a scăzut semnificativ după căderea comunismului, atât ca procent, cât şi ca cifre absolute: de la 8.471 de decese în 1990 (1.806 de decese în 2012, 1.677 în 2013, 1.632 în 2014, 1.507 în 2015, 1.398 în 2016) la 1.364 în 2017.
Lipsa aparaturii medicale într-o maternitate face de multe ori diferenţa între viaţă şi moarte, atrag atenţia reprezentanţii Salvaţi Copiii.
„Rata mortalităţii infantile este un indicator care ne arată distanţa dintre România şi statele dezvoltate ale Uniunii Europene, în ceea ce priveşte capacitatea de a-i salva pe copiii născuţi prematur, precum şi clivajul între maternităţile dotate cu aparatură medicală adecvată şi cele în care medicii nu au la dispoziţie suficiente echipamente. Sunt judeţe unde rata mortalităţii infantile rămâne de două ori mai mare decât cea a marilor oraşe, unde există maternităţi de gradul III, dotate cu aparatură medicală performantă. Tocmai de aceea, Salvaţi Copiii a creat această Reţea de sprijin, care funcţionează deja de şapte ani, în cadrul căreia maternităţile ne comunică nevoile lor, iar noi punem în mişcare un întreg mecanism pentru a le sprijini. Pentru că diferenţa dintre viaţă şi moarte o face un incubator”, afirmă Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.
Potrivit datelor organizaţiei, doar aproximativ 300 de locuri sunt asigurate în terapia intensivă neonatală, deşi necesarul este de 600 de locuri (30 de locuri la un milion de locuitori), fiind o acoperire de doar 50% din nevoi.
Echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvaţi Copiii privind situaţia maternităţilor din România, 13% dintre maternităţile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuţii prematur, 56% dintre maternităţile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator şi 14% dintre maternităţile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.
„Nou-născutul prea devreme are nevoie de ajutor să respire, să crească… de toate lucrurile de care avea nevoie în burtica mamei, locul pe care l-a părăsit prea devreme. Din nefericire, toate acestea depind de gradul de dotare a secţiei de neonatologie în care s-a născut. Multe maternităţi din ţară au nevoie de susţinere. Maternitatea noastră ar avea nevoie de opt mese radiante şi două incubatoare ca să putem interveni optim, în toate situaţiile. Cele pe care le avem sunt foarte vechi. Lucrăm îndeaproape cu Salvaţi Copiii şi asta ne pune pe un drum bun”, a explicat şeful Secţiei de Neonatologie a Spitalului de Urgenţă Botoşani, dr. Carmen Zaboloteanu.
Ultimul proiect naţional de dotare a maternităţilor şi secţiilor de terapie intensivă neonatală datează de mai bine de zece ani, din 2007, vreme în care unele aparate s-au defectat deja şi nu mai pot fi folosite.