Lucrarea ce s-a autodistrus, a lui Banksy, a început turneul prin muzeele germane

08 02. 2019, 12:00
Tabloul este expus, în prezent, la Frieder Burda Museum din Baden-Baden. Reprezentanţii instituţiei au spus că au dezactivat mecanismul din ramă care a început să sfâşie pânza imediat ce lucrarea a fost vândută la licitaţie, pe 5 octombrie 2018, pentru suma de 1,185 de milioane de euro.
 
Imaginea fetiţei care ţine în mână sfoara unui balon roşu, în formă de inimă, a fost pictată iniţial pe un perete din estul Londrei şi a devenit una dintre cele mai cunoscute atunci când este vorba despre Banksy, scrie Mediafax. 
 
Directorul muzeului din Baden-Baden spune că a obţinut lucrarea datorită prieteniei cu actualul proprietar al lucrării.
 
Tabloul va rămâne la Frieder Burda până pe 3 martie, când va fi mutată la Staatsgalerie din Stuttgart, cu statutul de împrumut permanent.
 
Banksy a devenit un pictor extrem de apreciat în universul artistic. El este celebru pentru desenele sale de tip graffiti realizate pe diverse clădiri importante, însoţite adeseori de comentarii cu tentă socială.
 
Banksy a apărut în documentarul „Exit Through the Gift Shop”, pe care l-a şi regizat şi în care îşi prezintă opera, fără a-şi dezvălui însă nicio secundă chipul. Filmul său a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun documentar în anul 2011.