Noi dezvăluiri despre falsul medic italian şi imagini şocante cu o victimă: ”Cred că s-a uitat mult pe Youtube”

06 02. 2019, 14:31

„L-am văzut de mai multe ori în sala de operaţie, la o clinică privată unde lucram amândoi. Pe lângă faptul că nu avea studii, era o catastrofă din punct de vedere al procedurilor standard. Nu dezinfecta nimic, lucra fără mănuşi şi nici măcar nu se spăla pe mâini”, a declarat Victor Schwartz, chirurg estetician, pentru MEDIAFAX.

Victor Schwartz a explicat cum a fost posibil ca un individ fără studii medicale să facă, totuşi, intervenţii chirurgicale.

„A fost o clinică privată care l-a promovat la început, apoi şi-a făcut singur reclamă. El făcea rinocorecţii şi liposucţii, dar evident, le făcea foarte prost, nu avea tehnică, nu respecta procedurile. Cred că s-a uitat foarte mult pe Youtube la operaţii de acest gen, că să poată avea idee despre aceste intervenţii”, a adăugat acesta.

Potrivit chirurgului estetician, este posibil ca, în zilele următoare, să apară multe persoane, îndeosebi femei, care să susţină că au fost operate de falsul medic italian şi care acum au probleme din punct de vedere medical.

Fotografii cu victimele falsului doctor italian: E vorba de mutilări

Într-un videoclip postat pe contul de Instagram, Medicul Radu Ionescu a prezentat fotografii alei unei foste paciente operate de falsul medic italian Matteo Politi, precizând că este vorba de „o mutilare în urma unei operaţii de augmentare cu mastopexie”.
 
„Situaţia acestui impostor este mult mai gravă decât a prezentat-o presa. Mă refer la mutilările pe care le-a efectuat în urma practicării medicinei fără drept”, a afirmat doctorul Radu Ionescu, într-un story pe contul său de Instagram.
 
Apoi, doctorul estetician a povestit cum una dintre pacientele italianului Matteo Politi s-a prezentat la el în cabinet pentru a încerca să rezolve „situaţia lăsată de impostor”, respectiv o mutilare în urma unei operaţii de augmentare cu mastopexie.
 
„Pe lângă rezultatul dezastruos estetic pe care îl are, are încă şi o complicaţie locală, care se numeşte necroză de areolă. Practic, în urma actului chirurgical, se întrerupe vascularizaţia zonei pigmentare a sânului, determinând la nivelul acesteia, o zonă cicatricială, mutilantă, extrem de greu de rezolvat chirurgical într-un timp ulterior. Se recomandă să se aştepte până la un an de zile şi atunci se vor încerca nişte manevre chirurgicale de reconstrucţie a acetei zone. Dacă nu, vom încerca printr-un tatuaj să remediem situaţia local”, a spus medicul.
 
Doctorul Radu Ionescu susţine că pacienta maltratată de către italian şi-a dat acceptul pentru ca fotografiile să poată fi publicate. 

Acuzat că a operat în mai multe clinici private din Bucureşti, deşi avea doar opt clase, Matteo Politi, alias Matthew Mode, a fost prins, miercuri, de poliţiştii de frontieră de la Curtici, judeţul Arad, în timp ce încerca să fugă din ţară.

Vezi aici imaginile! ATENŢIE, sunt şocante!

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem, după ce Colegiul Medicilor din Bucureşti a depus o plângere după ce falsul chirurg de origine italiană a efectuat operaţii în România. Potrivit reprezentanţilor Parchetului, ancheta vizează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activităţi.

Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii, a detaliat, miercuri, motivele care au stat la baza eliberării parafei DSP pentru falsul medic italian.  „Ştiţi care a fost replica funcţionarei de la DSP când a fost întrebată de ce a făcut acest lucru? Din milă – aşa a răspuns! N-am înţeles de cine i-a fost milă şi cine i-a indus această milă. Vreau mai întâi să văd documentele, să văd dacă efectiv a intrat în sala de operaţie, dar există mărturii că a făcut-o. Poate era un talent nativ…”, a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, într-o intervenţie la Europa FM.

Marţi, jurnaliştii de la Libertatea au scris că, timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Bucureşti şi a operat zeci de oameni, sub un nume fals. El a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group. Matthew Mode se numeşte, de fapt, Matteo Politi, fiind un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că e medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.