Thrillerul „Glass”, cu Bruce Willis, în continuare pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend
În „Glass”, personajul jucat Willis şi cel jucat de Jackson din „Indestructibilul/ Unbreakable” (2000) se întâlnesc cu eroul lui McAvoy din „Split” (2016) şi aruncă în aer siguranţa în azilul de boli nervoase în care erau trataţi de personajul interpretat de Sarah Paulson, scrie Mediafax.
Pe locul al doilea la încasări este „Asistent de (ne)voie/ The Upside”, unul dintre ultimele lungmetraje produse de fosta companie a producătorului de film Harvey Weinstein, cu încasări de 8,85 de milioane de dolari de vineri până duminică. Regizorul Neil Burger, cunoscut pentru „Iluzionistul/ The Illusionist” (2006), „Dincolo de limită/ Limitless” (2011) şi seria „Divergent” (2014-2016), a trebuit să găsească varianta cea mai credibilă în limba engleză pentru unul dintre filmele franceze care au rămas în memoria cinefililor, „Invicibilii/ Intouchables”, din 2012. În „The Upside”, Bryan Cranston şi Kevin Hart preiau rolurile eroilor, un bărbat paraplegic bogat şi îngrijitorul său aterizat fără niciun fel de calificare la primul serviciu din viaţa sa. Nicole Kidman completează o distribuţie care are o sarcină grea.
Pe a treia poziţie s-a situat o premieră, thrillerul „Miss Bala”, de Catherine Hardwicke, cu încasări de 6,7 milioane de dolari. Remake al aceluiaşi titlu, din 2011, „Miss Bala” este povestea unei câştigătoare a unui concurs de frumuseţe care se vede nevoită să lucreze pentru un cartel criminal după ce este martoră la uciderea cuiva foarte drag ei, potrivit cinemagia.ro.
Filmul fantasy „Aquaman”, cu Jason Momoa, regizat de James Wan, coboară un loc, cu încasări de 4,78 de milioane de dolari. Erou pe Pământ şi apărător al adâncurilor, Arthur Curry (jucat de Momoa) va trebui să îşi dezvăluie adevărata identitate şi să îşi folosească puterile pentru a ajuta omenirea şi să îşi accepte statutul predestinat, acela de rege al Atlantidei.
Pe locul cinci se menţine lungmetrajul SF „Omul-Păianjen: În lumea păianjenului/ Spider-Man: Into the Spider-Verse”, cu încasări de 4,41 de milioane de dolari. Filmul, regizat de Bob Persichetti, Peter Ramsey şi Rodney Rothman, inspirat de personajele din cartea de benzi desenate a scriitorului Brian Michael Bendis şi a artistului plastic Sara Pichelli, lansată în 2011, prezintă aventurile unui adolescent afro-american din Brooklyn, New York, Miles Morales, care încearcă să se integreze într-o şcoală privată din Manhattan.
Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în box office-ul nord-american de weekend este completat de „Green Book”, de Peter Farrelly (4,31 de milioane de dolari), „Copilul care ar putea fi rege/ The Kid Who Would be the King”, de Joe Cornish (4,2 milioane de dolari), „Drumul unui câine către casă/ A Dog’s Way Home”, de Charles Martin Smith (3,51 de milioane de dolari), „Escape Room”, de Adam Robitel (2,9 milioane de dolari), şi „They Shall Not Grow Old”, de Peter Jackson (2,4 milioane de dolari).