Care sunt cele mai bune idei de vacanţă pentru februarie

09 02. 2019, 16:00

Andaluzia – pentru vreme caldă
Luna februarie nu este prea caldă pentru Europa, dar sudul Spaniei este o excepţie. Specialiştii în turism recomandă explorarea Costa Tropical, din Granada, unde temperaturile medii sunt de circa 20 de grade Celsius. O altă idee este oraşul Jerez, unde un festival de flamenco debutează pe 22 februarie, scrie Mediafax.

Nisa – pentru carnaval

Cel mai animat carnaval din Franţa are loc în perioada 16 februarie – 2 martie. Printre evenimente se numără paradele de carnaval, paradele luminilor şi parada florilor, cu muzică şi artişti de stradă. Anul acesta, carnavalul are ca temă cinematografia franceză.

Elveţia – pentru pârtii

În timp ce sudul Spaniei este pentru cei care nu mai au răbdare până la vară, ninsorile abundente din ianuarie fac din Elveţia o destinaţie de top pentru pasionaţii de schi şi pentru cei care doresc continuarea sezonului rece. Este recomandată regiunea Graubunden, cu celebra staţiune St. Moritz, dar şi localităţile Flims, Arosa şi Lenzerheide.

Amsterdam – pentru Rembrandt

Rembrandt van Rijn, printre cei mai mari artişti ai lumii, s-a născut la Amsterdam, iar, din 15 februarie, Rijksmuseum (rijksmuseum.nl) comemorează 350 de ani de la moartea acestuia cu o expoziţie specială. Casa care i-a aparţinut artistului (rembrandthuis.nl) este una dintre cele mai frumoase instituţii de profil.

Africa de Sud – pentru o călătorie pe calea ferată

Africa de Sud este o altă destinaţie pentru cei care preferă vremea caldă, în februarie fiind temperaturi medii de 20 de grade Celsius. Este de explorat Cape Town, după care se poate face o călătorie cu Trenul Albastru spre Pretoria, prin munţi, peste păşuni şi zone de deşert, cu opriri, printre altele, la celebra mină de diamante din Kimberley.