Peste 50 de artişti au cerut ca Eurovision 2019 să nu se desfăşoare în Israel
Motivul solicitării este acela că palestinienii „sunt privaţi de drepturi fundamentale”. „Nu putem ignora faptul că Israelul încalcă în mod sistematic drepturile fundamentale ale palestinienilor”, scrie într-o scrisoare deschisă semnată, printre alţii, şi de trupa Wolf Alice şi actriţele Maxine Peake şi Miriam Margolyes, scrie Mediafax.
Scrisoarea a fost adresată televiziunii de stat britanice, BBC, în calitate de membru al European Broadcasting Union, asociaţia care organizează Eurovision.
Reprezentanţii BBC nu au adus comentarii asupra acestui subiect.
Aceasta nu este prima dată când se cere boicotarea ediţiei din Israel, iar artişti care concertează în această ţară, precum Nick Cave, Radiohead şi Lana Del Rey, au fost aspru criticaţi.
În septembrie 2018, tot printr-o scrisoare deschisă, peste 140 de personalităţi culturale au cerut boicotarea concursului. Printre semnatari s-au numărat scriitori, coregrafi, actori, muzicieni, precum autorul canadian Yann Martel, regizorul finlandez Aki Kaurismäki, trupa britanică Wolf Alice, regizorul englez Ken Loach, cântăreţul britanic Brian Eno şi Roger Waters, fostul membru Pink Floyd. Scrisoarea a fost iniţiată de mişcarea Boycott, Divestment and Sanctions (BDS), care militează pentru completa boicotare a Israelului din cauza politicilor privind palestinienii.
La rândul lor, autorităţile israeliene spun că BDS este motivată de antisemitism.
Cele mai recente ediţii ale Eurovision au fost marcate de mai multe controverse. În 2017, Rusia a anunţat că nu va difuza concursul, după ce Ucraina, ţara gazdă, a refuzat să le primească reprezentanta, care susţinuse un concert în Crimeea în 2015. Tot în 2017, organizatorul concursului – European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa – a interzis unei platforme video chinezeşti să difuzeze finala, după ce aceasta cenzurase semifinalele. Mai precis, platforma nu a difuzat momentele în care au apărut un artist tatuat şi un cuplu homosexual.
Netta Barzilai, reprezentanta Israelului, a câştigat concursul Eurovision 2018, care a avut loc la Lisabona, Portugalia.
Anul trecut a fost pentru a patra oară când Israelul a câştigat acest concurs. Ultimul a fost în 1998, când Dana International a devenit primul artist transgender care câştigă concursul Eurovision. Dana International a mai participat şi în 2011 la această competiţie muzicală, dar nu a reuşit să se califice în finală.
Prima ediţie Eurovision a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia, iar de atunci a fost difuzat fără întrerupere, devenind unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision sunt ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.