Home » D:News » Pelicula acuzatorilor lui Michael Jackson, aclamată. Reacţia fanilor regelui muzicii pop

Pelicula acuzatorilor lui Michael Jackson, aclamată. Reacţia fanilor regelui muzicii pop

Pelicula acuzatorilor lui Michael Jackson, aclamată. Reacţia fanilor regelui muzicii pop
Publicat: 29.01.2019
Filmul "Leaving Neverland", care a avut la bază mărturisirile a doi bărbaţi care susţin că au fost hărţuiţi sexual, în copilărie, de Michael Jackson, a fost aplaudat în picioare de public după proiecţia la Sundance. În schimb, fanii înfuriaţi ai cântăreţului au vandalizat pagina filmului de pe platforma IMDB.
Wade Robson, care susţine că a fost abuzat sexual de Michael Jackson de la 7 la 14 ani şi James Safechuck l-au acuzat public pe cântăreţ, după moartea acestuia, în anul 2009, scrie Mediafax.
 
Filmul a durat 4 ore şi a fost regizat de cineastul premiat cu BAFTA Dan Reed. Urmează să fie difuzat în două părţi pe postul TV britanic Channel 4 şi pe HBO în această primăvară şi urmăreşte povestea celor doi, din momentul în care l-au cunoscut pe cântăreţ, aflat în culmea succesului său muzical, în anii ´80 şi la începutul anilor ´90, până în momentul în care traumele suferite în copilărie au început să se facă simţite în viaţa lor de adulţi. În afara celor două relatări, filmul include şi povestirile oferite de rudele bărbaţilor, dar şi vocea lui Jackson însuşi aşa cum apare în înregistrările trimise lui Robson.
 
„Nu avem cum să schimbăm ceea ce ni s-a întâmplat. Şi nu avem ce face în legătură cu Michael”, a precizat Robson în dialogul cu publicul după încheierea filmului, dar şi-a arătat speranţa ca prin acest lungmetraj să reuşească să le facă pe alte victime ale abuzului să se simtă mai puţin izolate şi să crească gradul de conştientizare pentru oricine este responsabil de copii.
 
Protagoniştii documentarului au susţinut că nu au fost plătiţi să apară în film şi că nici nu se aşteaptă la vreun fel de beneficii din acest punct de vedere.
 
Moştenitorii lui Michael Jackson au catalogat pelicula drept „un atac la persoană de tip tabloid, de felul celor pe care Michael Jackon le-a suportat în timpul vieţii, şi acum, şi după moarte”, conform unei declaraţii dată publicităţii vineri noapte.
 
Unul dintre cei doi bărbaţi a fost chiar martorul apărării şi a semnat o declaraţie în care nega orice agresiune, în procesul din 2005, în urma căruia Jackson a fost achitat de acuzaţiile de pedofilie. Ulterior, bărbatul şi-a schimbat poziţia, încercând chiar să deschidă o acţiune în instanţă în 2013, arată Associated Press.
 
Taj Jackson, nepotul cântăreţului, a lansat o campanie de strângere de fonduri online pentru a finanţa un documentar care să apere memoria lui Michael. Campania, care este prezentată ca un răspuns la lansarea documentarului „Leaving Neverland”, vineri, la Festivalul Sundance, a adunat în primele zile 25.000 de dolari din cei 777.000 de dolari de care este nevoie, conform The Independent.
 
În acelaşi timp, pagina care prezenta documentarul „Leaving Neverland” pe platforma specializată IMDB a titrat pentru o jumătate de oră „Liar, Liar 2: The Wade Robson and Jimmy Safechuck Story” (Mincinos, Mincinos 2: Povestea lui Wade Robson şi Jimmy Safechuck).
 
Şi în faţa Teatrului Egiptean, unde a avut loc proiecţia în premieră a documentarului, era anunţat un protest al fanilor, dar s-a dovedit că numărul poliţiştilor a fost mai mare decât cel al manifestanţilor, relatează Variety.
 
Festivalul Sundance are loc în perioada 24 ianuarie – 3 februarie, în Park City din Utah (SUA).
 
Michael Jackson a fost acuzat în mai multe rânduri de pedofilie. În 1993, starul a fost acuzat că a abuzat sexual un băiat în vârstă de 13 ani, Jordan Chandler. Artistul a negat acuzaţiile şi totul s-a încheiat printr-o înţelegere civilă care s-a ridicat la 23 de milioane de dolari. În 2005, un juriu a stabilit că Jackson nu se face vinovat de molestarea sexuală a lui Gavin Arvizo, care, la momentul presupuselor fapte, avea 13 ani. În 2013 şi 2014, după decesul lui Jackson, în 2009, au mai fost intentate două procese, de Wade Robson şi James Safechuck, care au susţinut că artistul i-a molestat sexual la începutul anilor ’90, pe când erau minori. Ambele cazuri au fost respinse în instanţă pentru că faptele au fost prescrise.
 
Michael Jackson a decedat la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii severe cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la reşedinţa lui drept somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat „This Is It Tour”, care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra.
 
Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare, fiind eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut nici doi ani în închisoare.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?