Studiul a avut în vedere examinarea cazurilor din două spitale de urgenţă din zona Los Angelesului, primul loc în care trotinetele electrice au putut fi închiriate. Rezultatele arată că doar într-un an aproape 250 de oameni au fost trataţi de cele două clinici pentru accidente cu trotineta electrică. Numărul este puţin mai mare chiar şi decât cel al accidentelor rezultate în urma accidentelor de bicicletă (în jur de 200) raportate la cele două clinici în aceeaşi perioadă, scrie Live Science.
De asemenea, printre cei care mergeau cu trotinetele electrice, doar 4% purtau cască.
Studiul, publicat recent în JAMA Network Open, oferă primele date concrete despre ceea ce până acum au fost relatări anecdotice ale oamenilor accidentaţi de aceste aparate.
Autoarea principală a studiului, Joann Elmore de la University of California, Los Angeles (UCLA), a precizat că cei care merg cu trotinetele electrice „subestimează hazardele” vehiculelor. De aceea, cercetătoarea recomandă mai multă atenţie, respectarea regulilor de trafic şi purtarea căştilor „pentru a preveni tipurile de accidente care au fost văzute la urgenţe”, precizează Elmore.
Respectarea regulilor de către cei care conduc este crucială, aşa cum arată şi rezultatele detaliate ale studiului. Din cei 249 de pacienţi, 91% au fost cei care conduceau, iar restul erau pietoni. Circa 11% erau sub 18 ani (vârsta minimă legală este 18). Cele mai comune accidentări au fost la cap (40%), fracturi (32%) şi tăieturi, zgârieturi şi vânătăi (28%). Mulţi pacienţi (94%) au avut răni minore şi nu au avut nevoie de internare, dar 15 pacienţi (6%) aveau răni suficient de grave pentru a necesita internarea.
În a doua parte a studiului, cercetătorii i-au observat pe cei de pe trotinete electrice în anumite intersecţii timp de peste 7 ore. Dintre cei 193 observaţi, doar 6% purtau cască.
Cercetătorii au notat că numărul de accidente este subestimat, pentru că s-au luat în considerare doar cazurile care au ajuns la urgenţe. Studiile viitoare vor include şi întrebări cu privire la utilizarea trotinetelor electrice puse celor care au avut accident.
De asemenea, conform lui Steely White, director al departamentului de siguranţă de la Bird (o firmă care închiriază aceste trotinete în Los Angeles), studiul nu a luat în considerare numărul total de călătorii realizate cu trotineta şi nu a comparat aceste accidente cu cele de maşină şi motocicletă, dar acesta speră „să aibă şansa de a lucra cu autorii studiului pentru a lua măsurile de prevenire necesare”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Top 10 cele mai bizare accidente – VIDEO
Motivul pentru care prinţul Philip nu purta centură de siguranţă atunci când a făcut accidentul