Cum se pot folosi uleiurile esenţiale pentru a combate migrenele

26 01. 2019, 17:00

Uleiurile esenţiale: cum acţionează împotriva migrenei
Aromaterapia nu este deloc ceva nou, această „modă” datând din Antichitate şi existând în medicina tradiţională chinezească. Aromaterapia se referă la o practică prin care sunt folosite uleiurile esenţiale, cele mai multe fiind extrase din plante, pentru a vindeca o anumită afecţiune. Atunci când uleiurile esenţiale se inhalează, particulele componente ajung direct în creier şi plămâni, unde acţionează asupra sistemului nervos central înainte de a ajunge şi în sânge. Apoi, interacţionează cu sistemul endocrin (hormonii) şi cu alte organe. Odată ajunse în organism, au capacitatea de a ne elibera de durerile pe care le simţim.

Uleiuri esenţiale eficiente pentru migrene

Menta este una dintre cele mai folosite ingrediente în aromaterapie, mai ales când vine vorba de migrene. Încă din primele secunde de la aplicare, vei simţi furnicături care, simultan, vor ajuta la relaxarea şi eliminarea tensiunii şi stresului. În acelaşi timp, menta are capacitatea de a stimula circulaţia sângelui, ceea ce ajută la vindecare. În general, mentolul care se regăseşte în mentă este folosit pentru eliminarea durerilor, fără să existe efecte secundare adverse. Ce trebuie reţinutii este faptul că uleiul esenţial de mentă este foarte puternic. Tocmai de aceea nu trebuie apropiat de faţă, de nou-născuţi şi animale şi de asemenea, este interzisă folosirea de către femeile însărcinate.
 
Citeşte continuarea pe CSID.