Home » D:News » O nouă alertă meteo. Cod galben în aproape toată ţara

O nouă alertă meteo. Cod galben în aproape toată ţara

O nouă alertă meteo. Cod galben în aproape toată ţara
Publicat: 24.01.2019
Un nou cod galben de ploi, ninsori viscolite şi polei a fost emis de meteorologi, fiind valabil pentru nord-estul, sud-estul, sudul, centrul şi sud-vestul ţării, începând de joi de la ora 4 până vineri la ora 14.00.

În majoritatea regiunilor va ploua, va fi lapoviţă şi, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, va ninge şi va fi viscol în zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură, informează meteorologii.

În zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură vor fi precipitaţii abundente, astfel încât în intervalul menţionat se vor acumula cantităţi în general de 25 – 50 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, unde şi vântul va avea intensificări cu rafale de 60 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

Precipitaţiile vor fi în special sub formă de ploaie şi lapoviţă, la altitudini mai joase, favorizând topirea stratului de zăpadă.

În cea mai mare parte a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali va ninge mult, se va depune un strat nou de zăpadă, consistent, iar vântul se va intensifica.

În judeţele Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi perioade în care va ninge, local însemnat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă consistent.

În judeţele Vaslui şi Vrancea vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului.

Local şi temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40 – 55 km/h şi peste 70 km/h la munte, viscolind şi spulberând zăpada.

În nordul şi vestul Olteniei şi în nordul Munteniei va ploua, iar în centrul şi nord-estul Munteniei şi în sud-estul Moldovei vântul va sufla cu putere şi va fi polei.

De asemenea, temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie în regiunile sudice şi sud-estice, unde se vor acumula cantităţi de apă cuprinse în general între 10 şi 25 l/mp. De asemenea, în centrul şi nord-estul Munteniei şi în sud-estul Moldovei vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 50 – 70 km/h şi se va semnala polei.

Codul galben intră în vigoare joi la ora 4 şi va fi valabil până vineri la ora 14.00.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Rocile spațiale antice ar putea deține secretul pentru mineritul de asteroizi
Rocile spațiale antice ar putea deține secretul pentru mineritul de asteroizi
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit
Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?
Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?
Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști
Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști
Jean-Martin Charcot, omul care a schimbat felul în care înțelegem mintea și creierul
Jean-Martin Charcot, omul care a schimbat felul în care înțelegem mintea și creierul
Inteligența Artificială poate dezvălui bolile înscrise în ADN-ul nostru
Inteligența Artificială poate dezvălui bolile înscrise în ADN-ul nostru
De ce unele cuvinte ne atrag atenția mai mult decât altele? Experții spun că totul depinde de cum sună fiecare
De ce unele cuvinte ne atrag atenția mai mult decât altele? Experții spun că totul depinde de cum sună fiecare