Vârsta medie de debut a consumului de droguri în România

24 01. 2019, 11:00

„Vârsta de debut în consumul de droguri, şi aici depinde evident de substanţă, este undeva la 10-11 ani, mai scăzută la alcool şi tutun. În ceea ce priveşte categoriile de vârstă vulnerabile, dacă facem o comparaţie, şi analizăm populaţia pe 15-64 de ani, constatăm că grupa cea mai vulnerabilă este cea de 15-24 de ani, grupă căreia ne adresăm prin proiecte. Pe de altă parte, un studiu făcut la nivel european pe populaţia de 16 ani şcolarizată evidenţiază o prevalenţă a consumului de droguri de aproximativ 15,6%”, a afirmat miercuri, Diana Şerban, şef serviciu în cadrul Direcţiei pentru Reducerea Cererii de Droguri, din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA).

Conform reprezentanţilor ANA, vârstă de debut este în scădere în România, cea ce înseamnă că tot mai mulţi copii experimentează consumul de droguri de la vârste tot mai fragede, scrie Mediafax.

„În ceea ce priveşte principala substanţă de consum, pe ambele studii, şi pe populaţia generală cu accent pe segmentul 15-24 de ani, dar şi pe populaţia de 16 ani, cel mai consumat drog din România este cannabisul”, a afirmat Diana Şerban.

Reprezentanta ANA a mai prezentat şi categoriile cele mai vulnerabile: „În ceea ce priveşte categoriile sociale vulnerabile, aici există o diferenţiere în funcţie de tipul de droguri consumat. Dacă vorbim de consumul de opiacee, vorbim de zona defavorizată din punct de vedere al venitului şi al condiţiilor de viaţă, dar şi din punct de vedere al familiei şi al apartenenţei la educaţie. Dacă vorbim de alte tipuri de substanţe, mai scumpe, cum este cocaina, aici vorbim de consum în zone unde puterea economică este mai ridicată”, conform Dianei Şerban.