Un desen pornografic realizat de rapperul american Tupac Shakur, vândut pentru 21.000 de dolari
Creaţia a fost trimisă acesteia împreună cu o scrisoare, în anul 1995, pe când rapperul se afla într-o închisoare din Dannemora, New York, scrie Mediafax.
Desenul rapperului a fost vândut marţi la o licitaţie organizată de casa Steiner Auctions din New York.
Rapperul Tupac Shakur, autorul unor melodii celebre precum „California Love” şi „Ghetto Gospel”, se afla pe scaunul din faţă al pasagerului în maşina proprietarului studioului de înregistrări Death Row, Marion „Suge” Knight, atunci când a avut loc atacul în urma căruia şi-a pierdut viaţa. Cei doi au fost implicaţi într-o ceartă la un hotel din Las Vegas cu puţin timp înainte de incident.
Tupac Shakur a fost grav rănit, iar, şase zile mai târziu, a decedat, la Centrul Medical Universitar din Las Vegas, la vârsta de 25 de ani, pe 13 septembrie 1996.
După moartea acestuia, au fost lansate peste zece albume, devenind una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii populare americane.
Tupac Shakur a vândut peste 75 de milioane de albume. În aprilie 2017, numele său a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame.