Home » D:News » Tratată pentru un „cancer inexistent”, o româncă nu-şi mai poate folosi o mână

Tratată pentru un „cancer inexistent”, o româncă nu-şi mai poate folosi o mână

Tratată pentru un „cancer inexistent”, o româncă nu-şi mai poate folosi o mână
Publicat: 18.01.2019
O femeie din Slatina, judeţul Olt, îi acuză pe medicii spitalului din oraş că au supus-o unui tratament agresiv pentru un cancer inexistent, iar tratamentul agresiv cu citostatice i-ar fi ars un nerv. În urma chimioterapiei, femeia în vârstă în vârstă de 66 de ani nu-şi mai poate folosi o mână.

Femeia afirmă că a făcut tratament oncologic după ce ar fi fost diagnosticată cu cancer de sân, iar din cauza tratamentului agresiv nu îşi mai poate folosi o mână. După ce a fost consultată de nişte medici din Spania, femeia a aflat că, de fapt, tumora pe care o avea la sân nu fusese niciodată malignă, astfel că ar fi primit tratament inutil şi dăunător.

De cealaltă parte, directorul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea afirmă că acest caz este din anul 2014, iar pacienta nu s-a adresat spitalului pentru a se plânge cu privire la tratamentul aplicat.

„Ea (pacienta – n.r.) a făcut plângere penală, dar spitalul nu a primit nicio sesizare. Ea reclamă faptul că radiologul şi oncologul i-au pus un diagnostic greşit de cancer pentru o recidivă şi că prin chimioterapie i-au ars un nerv. Dar oficial de la ea, noi nu avem nimic”, a declarat Rotea, pentru corespondentul MEDIAFAX.

La rândul său, directorul medical al spitalului Slatina, Andrei Ştefănescu, spune că nu ştie mai multe detalii, susţinând că nu a primit nicio sesizare în acest sens.

„Spitalul nu a primit nicio sesizare, dar din ce ştim, cazul datează de prin 2015 şi femeia a cerut o a doua opinie colegilor noştri din Spania, care nu au fost de acord cu diagnosticul pus de noi. În consecinţă, femeia a făcut o plângere la poliţie, însă eu sunt director medical de doar câteva luni, aşa că nu ştiu detalii despre acest caz, mai ales că este o situaţie foarte veche”, a mai spus Ştefănescu.

Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Olt, a precizat că a existat o plângere penală, depusă la Poliţia din Olt, iar cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Femeia acuză medicii Spitalului din Slatina de malpraxis, cărora le cere daune materiale pentru suferinţa cauzată.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele și decorațiunile?
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele ...
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?