„Upskirting”, o infracţiune inspirată de telefoanele mobile. Noi sentinţe pentru „violatorii” intimităţii

18 01. 2019, 12:00

Legea a fost adoptată de parlamentul britanic marţi. Pentru a fi promulgată, aceasta mai are nevoie doar de semnătura reginei Elisabeta a II-a.

Gina Martin, femeia care a iniţiat campania de a incrimina această practică în 2017, afirmă pe o reţea de socializare că a fost „în al nouălea cer” după ce a aflat că legislaţia a fost adoptată de parlament.

„Sunt victima unui astfel de incident, iar după ce m-am documentat, mi-am dat seama că exista o lipsă în legislaţie. Procesul a fost intens, obositor şi a durat 18 luni”, scrie Gina Martin pe reţeaua de socializare.

„Mereu am crezut că politica este imposibil de descifrat, dar cu ajutorul potrivit şi multă ambiţie, oricine se poate implica”, a continuat ea.

Leea prevede că infractorii ar putea primi până la doi ani de închisoare, pe când cei mai gravi ar fi incluşi în registrul infractorilor sexuali.

Continuarea pe Mediafax.