Filmul „Aquaman” rămâne lider în box office-ul românesc de weekend
Erou pe Pământ şi apărător al adâncurilor, Arthur Curry (Momoa) va trebui să îşi dezvăluie adevărata identitate, să îşi folosească puterile pentru a ajuta omenirea şi să îşi accepte statutul predestinat, acela de rege al Atlantidei, potrivit cinemagia.
Pe locul doi în box office-ul românesc a rămas şi „Ralph rupe netu’/ Ralph Breaks the Internet”, cu de 432.439 de lei. Animaţia continuă aventurile personajului care provoacă necazuri în ciuda bunelor sale intenţii. În noua peliculă regizată de Rich Moore şi Phil Johnston, Ralph, cunoscutul protagonist al unui joc video şi Vanellope von Schweetz, prietena sa îndărătnică, dau peste cap internetul în căutarea unei soluţii care să salveze Sugar Rush, jocul video al Vanellopei, scrie Mediafax.
Premiera „Crăiasa Zăpezii: Ţinutul oglinzilor/ The Snow Queen: Mirrorlands”, de Robert Lence şi Aleksey Tsitsilin, se află pe poziţia a treia, cu încasări de 430.034,52 de lei. „Crăiasa Zăpezii: Ţinutul oglinzilor/ The Snow Queen: Mirrorlands” este a patra producţie din seria dedicată „Crăiesei Zăpezii” de Aleksei Tsitsilin la studioul de animaţie Wizart Animation din Rusia. Povestea tinerei Gerda, care se bazează pe basmul lui Hans Christian Andersen, a fost tratată pentru prima dată de echipa din Rusia în 2012. Animaţia a fost lansată în 80 de ţări, inclusiv Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi China, adunând 14 de milioane de dolari. De atunci, studiourile au mai lansat şi „Regele Zăpezii”, în 2014, şi „Zăpadă şi Foc”, în 2016. Acum este timpul ca micuţa Gerda să îşi salveze propria familie ameninţată cu dispariţia după ce magia nu mai este la modă.
Poziţia a patra, în coborâre cu un loc, este ocupată de un nou film regizat de şi cu Clint Eastwood, „The Mule”, care a avut încasări de 398.471,22 de lei în weekendul premierei. În film, Clint Eastwood este un horticultor, veteran de război, prins în timp ce transporta cocaină de mai multe milioane de dolari pentru un cartel mexican. Din distribuţie mai fac parte Bradley Cooper şi Vera Farmiga.
PE locul al cincilea rămâne filmul SF „Bumblebee”, de Travis Knight, care a avut încasări de 353.998,75 de lei weekendul trecut. Filmul îi are în distribuţie pe Hailee Steinfeld, John Cena, Angela Bassett şi Justin Theroux şi prezintă prietenia care se înfiripă între o adolescentă şi un robot.
Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în box office-ul românesc din weekendul care a trecut este completat de „Asistent de (ne)voie/ The Upside”, de Neil Burger (345.619,40 de lei), „Bohemian Rhapsody”, de Dexter Fletcher şi Bryan Singer (154.839,58 de lei), „Holmes şi Watson/ Holmes & Watson”,de Etan Cohen (194.005 lei), „A doua şansă/ Second Act”, de Peter Segal (186.116,35 de lei), „Omul-Păianjen: În lumea păianjenului/ Spider-Man: Into the Spider-Verse”, de Bob Persichetti, Peter Ramsey şi Rodney Rothman (163.252 de lei).