Home » D:News » O căţeluşă cu şapte pui, salvată de la înghet de un om al străzii

O căţeluşă cu şapte pui, salvată de la înghet de un om al străzii

Publicat: 14.01.2019
Un om al străzii din Alba Iulia a salvat de la îngheţ o căşeluşă cu 7 pui. Bărbatul a amenajat un cort în care a adus saltele, haine vechi şi pături. Impresionaţi de gestul lui, mai mulţi voluntari s-au mobilizat şi adună pentru el haine, încălţăminte de iarnă şi alimente.

Voluntarii care se ocupă de salvarea câinilor abandonaţi au descoperit cazul. Situaţia a fost semnalată grupului de voluntari de o persoană aflată în trecere prin oraş, care a văzut căţeluşa în apropierea autogării. Aceasta le-a spus voluntarilor că animalul este într-o situaţie critică din cauza temperaturilor mult sub zero grade de la acea oră şi pare a avea undeva pui, scrie Mediafax.

Georgiana şi Andreea, doi dintre voluntari, au plecat imediat s-o caute. După ce au ajuns în zona semnalată, au avut plăcuta surpriză să constate că animalul nu era chiar lipsit de ajutor.

Căţeluşa şi cei 7 pui se aflau într-un adăpost improvizat de domnul Vasile, un om al străzii care, în ciuda faptului că o duce foarte greu, mai ales în această perioadă, a găsit resurse să îngrijească cele opt suflete, să le ferească de ger şi să le asigure mâncare.

”Domnul Vasile este exemplul clar că atunci când există omenie se poate găsi şi o soluţie pentru cei aflaţi la nevoie, fie om sau animal. Ne-a impresionat foarte tare grija cu care el a amenajat un cort în care a adus saltele, haine vechi şi pături care să-i apere pe micuţi şi pe mama lor de frig”, afirmă Georgiana.

Ea a spus că bărbatul nu a vrut să vorbească despre situaţia lui, a recunoscut doar că în zilele mai geroase doarme într-un centru de noapte al Primăriei, însă despre animale, ce reprezintă ele pentru un om şi cum trebuie ocrotite, ar fi fost în stare să vorbească ore în şir.  Bărbatul a mai spus că, împreună cu alte 3-4 persoane aflate în aceeaşi situaţie, pun mână de la mână şi hrănesc mai mulţi câini abandonaţi în zona autogării, pentru că, spune el, ”oamenii care iubesc animalele sunt oameni”.

”Nici el, nici ceilalţi care au venit să vadă de ce ne aflăm acolo nu ne-au cerut nimic, nici măcar un colţ de pâine. Ne-au cerut, însă, să ne asigurăm câ atât căţeluşa, cât şi puii vor ajunge într-un loc în care să fie bine îngrijiţi. Noi am simţit că domnul Vasile şi ceilalţi tovarăşi ai lui trebuie răsplătiţi cumva, aşa că am început să strângem, de acasă, de la rude sau prieteni, obiecte de îmbrăcăminte călduroase, încălţăminte şi alimente pe care o să le ducem acolo, la ei. De asemenea, vrem să le propunem să lucreze cu ziua, în diferite locuri, dacă vor, ca să-şi îmbunătăţească puţin viaţa”, a povestit tânăra voluntară.

Pentru căţeluşă şi puii săi povestea are un final fericit. Ei au ajuns la o iubitoare de animale din Cluj, care îi va îngriji până la momentul adopţiei.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii